Zaman Romania

Festivalul Internațional de Arte Plastice pentru Copii „Piatra-Neamț Creativ”

A doua ediție a Festivalului Internațional de Arte Plastice „Piatra-Neamț Creativ”, va rămâne în istoria orașului, în primul rând, ca o impecabilă demonstraţie de virtuozitate plastică, la care au contribuit toți participanții.

A doua ediție a Festivalului Internațional de Arte Plastice pentru Copii „Piatra-Neamț Creativ” va avea loc în ultima săptămână a lunii iulie. Pentru marele public evenimentul va fi în egală măsură un act de cultură bogat în aspecte, și, totodată, prilej de vii satisfacții estetice În perioada 22-30 iulie 2018, se va desfăşura la Piatra-Neamţ cea de-a doua ediţie (cu participare directă a câştigătorilor) a Festivalului International de Arte Plastice pentru Copii

„PIATRA-NEAMŢ CREATIV”.
Festivalul cuprinde un bogat program de activităţi dedicate artei, culturii şi dezvoltării personale a celor implicaţi.

La ediţia din acest an vor participa  50 de elevi, coordonaţi de 13 profesori şi însoţiţi de 15 părinţi din 10 ţări (Rusia-două echipe, Ucraina-trei echipe, Bulgaria, Turcia, Macedonia, Polonia, Hong Kong, Thailanda, Israel şi România-doua echipe). Faţă de anul trecut, participarea la festivalul nostru s-a dublat atât ca număr de ţări, cât şi ca număr de participanţi.

A doua ediție a Festivalului Internațional de Arte Plastice „Piatra-Neamț Creativ” va dăinui prin recordul de participare și calitatea deosebită a invitaților: 50 de elevi și studenți, coordonați de 13 profesori și însoțiți de 15 părinți, provenind din Rusia, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Macedonia, Polonia, Hong Kong, Thailanda, Israel și România.

Proiectul este realizat de către Asociaţia Culturală Arte. Ro în parteneriat cu Primăria Piatra-Neamţ, instituţie care  cofinanţează activităţile ce se vor derula în perioada menţionată. Participanţii invitaţi în proiect sunt câştigătorii Concursului Internaţional de pictură pentru elevi „Piatra-Neamţ Creativ”, desfăşurat la începutul acestui an şi finalizat cu EXPOZIŢIA INTERNAŢIONALĂ DE ARTE PLASTICE PENTRU COPII “PIATRA-NEAMŢ CREATIV”, ed. a II- a 2018, care a fost prezentă pe simezele  Bibliotecii Judetene „G.T. Kirileanu” din Piatra-Neamţ, perioada martie-aprilie 2018. Expoziţia a reunit cele mai reuşite creaţii ale copiilor, realizate cu măiestrie de copii şi tineri  cu vârste cuprinse între 6-19 ani, ce au fost selectate atent din cele peste 1300 recepţionate de la 42 de scoli, licee şi cluburi din 19 de tari.(Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Serbia, Lituania, Letonia, Ucraina, Belarus, Polonia, Rusia, Turcia,  Egipt, Malaezia, Thailanda, India, Hong Kong, China, România, Slovenia), de pe  3 continente (Europa, Asia şi Africa).

Picturile, desenele, colajele, lucrările de grafică, au fost evaluate de un juriu competent şi exigent -profesori de arte vizuale, bibliotecari şi muzeografi.

Toți participanții au demonstrat calități tehnice și creative excepționale, vizibile de la o sesiune de lucru la alta. Din punctul nostru de vedere, festivalul a fost un real succes.

Cele trei şcoli câştigătoare ale Marelui premiu Grand Prize School winner, sunt: SIMPLY ART, Hong Kong –CHINA,YEOW CHYE ART STUDIO, Penang –MALAYSIA şi ZAPORIZHZHYA ART ASSOCIATION din Ucraina.

Fără îndoială, a doua ediție a Festivalului Internațional de Arte Plastice „Piatra-Neamț Creativ”, va rămâne în istoria orașului, în primul rând, ca o impecabilă demonstraţie de virtuozitate plastică, la care au contribuit toți participanții. În al doilea rând, va dăinui prin recordul de participare și calitatea deosebită a invitaților: 50 de elevi și studenți, coordonați de 13 profesori și însoțiți de 15 părinți, provenind din Rusia, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Macedonia, Polonia, Hong Kong, Thailanda, Israel și România.

Ne bucurăm că prin acest proiect vă aflați mai aproape de bibliotecă și de orașul Piatra-Neamț. Tematica festivalului reprezintă un important prilej de punere în valoare a patrimoniului cultural al județului. Astăzi, aici, am dovedit că suntem multiculturali, că suntem universali”, a afirmat prof. Mihaela Mereuță, director-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.

Tematica festivalului reprezintă un important prilej de punere în valoare a patrimoniului cultural al județului. Astăzi, aici, am dovedit că suntem multiculturali, că suntem universali”

Profesoara Cristina S. Petrariu, inițiatoarea acestui eveniment unic în zona Moldovei, a impulsionat prin deosebita sa putere organizatorică întreaga manifestare: „Sperăm că ați avut o săptămână creativă, în ciuda vremii care a fost schimbătoare și a unei presiuni resimțite poate de copiii prezenți pentru prima dată la acest festival. Toți participanții au demonstrat calități tehnice și creative excepționale, vizibile de la o sesiune de lucru la alta. Din punctul nostru de vedere, festivalul a fost un real succes. Mulțumesc medicului Mariana Ciobanu, creierul și sufletul acestui festival, Primăriei Piatra-Neamț, pictorului Lucian Gogu Craiu și profesoarei de limba engleză Silvia Morțe. Vă felicit și vă așteptăm cu drag și anul viitor!”.