Cinci spectacole vor concura pentru marele premiu al ediţiei din acest an a Festivalului D-BUTAN-T de la Sfântu Gheorghe, dedicată scenografilor debutanţi.
Managerul Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa, a declarat că festivalul va avea loc în perioada 15-20 octombrie, iar în concurs au fost înscrise peste 20 de spectacole semnate de scenografi debutanţi, dintre care juriul a selectat cinci.
Prin urmare, în cadrul festivalului vor putea fi văzute spectacolul „Lecţia”, lucrarea de disertaţie a Mădălinei Sandu şi a Andreei Tecla, spectacolul „Avioane de hârtie” al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, a cărui scenografie a fost realizată de Sabina şi Bianca Veşteman, producţia Teatrului „Bacovia” din Bacău „Dragă Elena Sergheevna”, în scenografia lui Răzvan Bordoş, „Sub apă” al Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava, un spectacol după scenografia Ralucăi Alexandrescu, şi „Poveşti din bucătărie”, spectacolul Teatrului Municipal Baia Mare, semnat de scenografa Gabriella Spiridon.
Primele două ediţii ale Festivalului D-BUTAN-T au fost dedicate debutului în actorie, respectiv în regie, şi au fost câştigate de actriţa Paula Rotar, la acea vreme în vârstă de 24 de ani, absolventă a Facultăţii Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” din Bucureşti, precum şi de Nagy Botond, în vârstă de 25 de ani, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, pentru regia spectacolului „Oneghin”, producţie a Teatrului „Figura” din Gheorgheni.
„Aşa cum am promis, în fiecare an am schimbat aria de expertiză.
Am început cu debut în actorie, am continuat cu debut regizoral şi am ajuns anul acesta să ne concentrăm pe debutul scenografic (…) Păstrăm conceptul din anii trecuţi – sunt cinci zile de festival cu cinci spectacole realizate de scenografii nominalizaţi în concurs. La fel ca anul trecut şi ca acum doi ani, câştigătorul festivalului va primi drept premiu şi un contract de colaborare cu teatrul nostru”, a declarat Anna Maria Popa.Festivalul D-BUTAN-T este organizat de Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe şi este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar intrarea la evenimente este liberă