Zaman Romania

ETNICI ROMÂNI DIN COMUNITĂŢILE ISTORICE DIN UNGARIA, ÎN VIZITĂ ÎN HUNEDOARA

Fiecare român este ambasadorul ţării sale, iar cei care locuiesc în comunităţile istorice de peste graniţă este bine să-şi cunoască originile poporului din care provin, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero

O delegaţie formată din 50 de etnici români care trăiesc în comunităţile istorice din Ungaria a vizitat România. „Cred că fiecare român de pretutindeni, fie că vorbim de fraţii noştri din comunităţile istorice, fie că vorbim despre cei plecaţi în diaspora de mobilitate, este un ambasador al României. În special pentru românii din comunităţile istorice e foarte bine ca aceştia să-şi cunoască mai bine originile, să cunoască mai bine ţara-mamă, să aibă posibilitatea de a socializa, dar şi de a interacţiona cu autorităţile prin intermediul acestor întâlniri. Cred eu că aceştia pot să beneficieze de mai mult sprijin, de mai multă implicare din partea noastră, a tuturor”, a spus ministrul Natalia Intotero.

Aceştia au avut posibilitatea să viziteze Muzeul Aurului din Brad

Grupul a fost primit sâmbătă de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, prilej cu care reprezentanţii Liceului şi Şcolii generale „Nicolae Bălcescu” din Gyula au fost anunţaţi că Biblioteca Deva face în acest an o donaţie importantă de carte românească pentru biblioteca unităţii de învăţământ de acolo.

„Este înălţător (…) pentru noi şi foarte util ca să cunoaştem cât mai mult din valorile poporului din care ne tragem. Aceasta este şi filosofia noastră: ca şi tinerii noştri să cunoască tot mai mult, pentru că prin aceasta se poate întări sentimentul de apartenenţă la neamul din care ne tragem. Sigur, să întărim şi poziţia limbii române în comunitatea noastră, pentru că limba este o marcă etnică foarte importantă”, a declarat, cu acest prilej, directoarea liceului din Gyula, Maria Gurzău Czegledi.

Grupul a fost primit sâmbătă de conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara, prilej cu care reprezentanţii Liceului şi Şcolii generale „Nicolae Bălcescu” din Gyula au fost anunţaţi că Biblioteca Deva face în acest an o donaţie importantă de carte românească pentru biblioteca unităţii de învăţământ de acolo.

Ea a mulţumit autorităţilor române pentru faptul că tinerii de etnie română din Ungaria pot studia sau veni în tabere în România.

Vizita oaspeţilor din Ungaria se înscrie în proiectul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) intitulat ‘Descoperă şi Cunoaşte România’, delegaţia care a vizitat judeţul Hunedoara fiind formată din români care trăiesc în zona oraşului Gyula, printre ei numărându-se oameni de cultură, profesori, preoţi şi jurnalişti.

Castelul Corvinilor a fost un alt obiectiv vizitat de oaspeţii din Ungaria

Aceştia au avut posibilitatea să vadă, vineri şi sâmbătă, Muzeul Aurului din Brad, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Mănăstirea Prislop, Castelul Corvinilor  şi cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. De asemenea, sâmbătă, în programul vizitei a fost inclusă o întâlnire cu episcopul Devei şi Hunedoarei.