Zaman Romania

Erdogan vrea legături mai bune cu Israelul:”Politica Palestinei este linia noastră roșie.”

Erdogan susține că ar dori legături mai bune cu Israelul, dar politica israeliană față de palestinieni rămâne „inacceptabilă”, conform Reuters.

Președintele Tayyip Erdogan a vorbit cu reporterii, după rugăciunea de vineri, despre evenimentele din Israel. De asemenea, a criticat apropierile recente intermediate de SUA între Israel și patru țări musulmane.

„Politica Palestinei este linia noastră roșie. Este imposibil pentru noi să acceptăm politicile palestiniene ale Israelului. Acțiunile lor nemiloase de acolo sunt inacceptabile. Dacă nu ar exista probleme la nivelul superior (în Israel), legăturile noastre ar fi putut fi foarte diferite. Am fi vrut să ne aducem legăturile într-un punct mai bun”, declară Erdogan.

Turcia și Israel și-au expulzat reciproc ambasadorii în 2018 după ce forțele israeliene au ucis zeci de palestinieni în luptele de la frontiera cu  Gaza.

În luna august a acestui an, Israelul a acuzat Turcia că a dat pașapoarte multor membrii Hamas la Istanbul, descriind această mișcare drept „un pas foarte neprietenos”.

Hamas a capturat Gaza de forțele loiale președintelui palestinian Mahmoud Abbas în 2007, iar grupul a purtat trei războaie cu Israelul de atunci. Turcia spune că Hamas este o mișcare politică legitimă care a câștigat puterea prin alegeri democratice.

Israelul a oficializat legăturile cu patru țări musulmane anul acesta: Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan și Maroc.

Ankara a criticat acordurile încheiate de SUA, Erdogan amenințând anterior că va suspenda legăturile diplomatice cu EAU și că își va retrage ambasadorul.