Zaman Romania

ERDOGAN, S-A NUMİT ÎN FUNCŢİA DE PREŞEDİNTE AL FONDULUİ ACTİVELOR TURCİEİ

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan va conduce Fondul suveran înființat în 2016 și care gestionează zeci de miliarde de dolari, potrivit unui decret prezidențial publicat miercuri și citat de AFP.

Erdogan a fost desemnat drept președinte al acestui fond iar ginerele său, ministrul Trezoreriei și Finanțelor Berat Albayarak, a fost numite vicepreședinte, potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial.

Aceste nominalizări vin în momentul în care Turcia traversează o gravă criză economică marcată de o inflație puternică și de prăbușirea lirei turcești.

Economiștii se întreabă despre capacitatea lui Erdogan de a gestiona criza actuală, cu atât mai mult cu cât l-a numit în iulie pe Albayrak în postul esențial de ministru de Finanțe în ciuda lipsei de experiență.

Erdogan este ostil majorării dobânzii de intervenție preconizată de experți pentru a ține sub control inflația, o poziție care reduce marja de manevră a Băncii centrale.

Guvernul turc a decis în februarie 2017 să plaseze zeci de miliarde de dolari active publice în acest fond suveran în cadrul unei vaste reorganizări care are drept scop finanțarea ambițioaselor proiecte de infrastructură.

Aceste active merg de la banca publică Ziraat Bankasi până la participațiile minoritare ale statului în compania Turkish Airlines.

Participațiile guvernamentale în companii privatizate precum Turkish Airlines, unde statul deține 49,12%, și banca Halkbank, controlată de stat în proporție de 51,11%, urmează și ele să fie transferate la acest fond, care gestionează cele 7% deținute de stat la Türk Telekom.