Zaman Romania

Epurare etnică: Genocidul Musulmanilor rohingya, o dramă contemporană (MSF)

'amploarea şi natura violenţelor aduse la lumină sunt îngrozitoare'.

6.700 de etnici rohingya, printre care 730 de copii sub cinci ani, au fost ucişi numai în prima lună a campaniei militare desfăşurate în vestul Myanmarului în perioada 25 august-25 septembrie, a estimat joi organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).

Numărul de decese este probabil subestimat, a precizat Dr.Wong de la MSF, care a intervievat peste 11.000 de refugiaţi în Bangladesh, unde mai mult de 640.000 de rohingya şi-au găsit refugiu de la sfârşitul lui august, pentru a fugi de ceea ce Naţiunile Unite califică drept ‘epurare etnică’.

Până acum, armata birmaneză a evocat în jur de 400 de morţi de partea ‘teroriştilor’ rohingya care au început ostilităţile la sfârşitul lui august.

Cifrele MSF nu acoperă decât prima luna de violenţe, însă exodul continuă şi astăzi, iar persoanele care fug ‘afirmă că au fost ţinta unor violenţe în aceste ultime săptămâni’. Potrivit organizaţiei neguvernamentale, ‘amploarea şi natura violenţelor aduse la lumină sunt îngrozitoare‘. ‘Am auzit persoane povestind că familii întregi au murit după ce forţele armate le-au închis în casele lor, după care le-au dat foc’, relatează Dr. Wong. 69% dintre aceştia au fost ucişi cu foc de armă, 9% au fost victime ale unor arsuri incompatibile cu viaţa, iar 5% în urma bătăilor.

Musulmanii rohingya reprezintă cea mai mare populaţie apatridă din lume după ce le-a fost retrasă naţionalitatea birmaneză, în 1982, în timpul regimului militar.

http://www.msf.org/