Elevii români au luat premii la Robotex, cel mai mare festival al roboţilor din Europa
zaman
Robotex a avut loc în perioada 24-26 noiembrie la Tallin, în Estonia, fiind organizat de către cele mai bune universităţi din Estonia.
Liceul Teoretic Internaţional de Informaticădin Constanţa a participat la acest concurs cu 4 echipe, specialitatea lor fiind categoria Lego Sumo, atât 1 kg, cât şi 3 kg, unde misiunea roboţilor este de a-şi da jos din ring oponentul.
Echipa Big GGBot, formată din Alexandru Oprea, Tiberiu Georgescu şi Radu Zevri, toţi elevi în clasa a XII-a şi multi-premiaţi la diferite concursuri şi olimpiade de robotica, informatică, fizică şi matematică, a reuşit performanţa de a ajunge în finala unui mega-concurs cu 1.600 de roboţi, 3.700 de participanţi şi peste 15.000 de spectatori. Ei au obţinut premiul al II-lea la categoria Lego Sumo – 3 kg. Alături de echipa Big GGBot au intrat în competiţie şi alte echipe.
Echipa BOBTRIX, formată din Carmen Monac şi Andreea Popescu, iar fetele au obţinut locul IV la categoria Lego Sumo – 1 kg. Ialte două echipe: Septimus Prime – formată din Septimiu Călin, Vlad Filip, Andrei Hălciug, Răzvan Zamfir şi Rareş Andrei, precum şi echipa PI Eater – formată din Alexandru Semplican au făcut de asemenea impresie la concurs.
Echipa medaliată, BIG GGBot, a obţinut ca premiu un trofeu, diplome, un set Lego EV3 în valoare de 500 Euro şi vouchere de cumpărături. De asemenea, ei au fost invitaţi şi au toate cheltuielile asigurate la concursul Robotic Tournament, pentru a-şi putea lua revanşa şi a obţine locul I mondial.
Concursul va avea loc în Polonia, în data de 17 martie 2018 şi este organizat de Tehnica UZespół Szkół. „Într-o lume în care tehnologia robotizată tinde să ia din ce în ce mai multă amploare, noi, echipa Liceului Teoretic Internaţional de informatică, încercăm sa-i sprijinim pe elevii noştri să fie cu un pas înainte, să facă parte din cei care dau tonul în inovaţie, să-şi urmeze visurile conform cu ceea ce îi pasionează. Experienţa acestui concurs a fost una deosebită pentru elevi, o incununare a rezultatelor unui an plin de succese, şi un imbold pentru succese şi mai mari pe viitor“, declară prof. Ioana Stochiţă, purtător de cuvânt al liceului.