Zaman Romania

ELEVI ACTORI LA TRUPA GUGA JUNIOR A TEATRULUI NAŢIONAL TÂRGU MUREŞ

Spectacolul Trupei Guga Junior, "Offline", este regizat de Laurenţiu Blaga, iar dramaturgia de scenă este semnată de Daniel Oltean, pregătirea muzicală, Zeno Apostolache Kiss, coregrafia, Alexandra Moldovan şi light design, Kaszoni Attila.

Teatrul Naţional din Târgu Mureş va pune în scenă în stagiunea 2018-2019, în premieră în România, spectacolul „Offline”, conceput şi jucat de voluntarii elevi care sprijină instituţia, care au fost grupaţi în Trupa Guga Junior.

„Trupa GUGA Junior a Teatrului Naţional Târgu Mureş revine în noua stagiune cu spectacolul ‘Offline”. Acesta este rezultatul unui proces de devised theatre (teatru concept) prin care actorii-elevi au explorat teatral problema lipsei comunicării în relaţiile interpersonale în rândul tinerilor de azi. Când suntem conectaţi cu realitatea? Când suntem offline? Acestea sunt doar două întrebări pe care tinerii actori încearcă să le supună atenţiei (…) Tinerii au produs acest spectacol, sunt fricile lor, trăirile lor, urmând ca să jucăm pentru publicul larg şi, practic, îşi fac debutul pe scena Teatrului Naţional. Şapte elevi sunt în calsa a XI-a acum, doi sunt la actorie la Liceul de Artă, în rest sunt voluntari de-ai noştri care debutează ca actori. Noi am lansat în urmă cu mulţi ani acest proiect ‘Trupa Guga Junior’, am mai produs spectacole, şi din câte ştim, suntem unici la nivel naţional”, a declarat presei, marţi, Laurenţiu Blaga, secretarul artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş.

Acest spectacol face parte din proiectul Erasmus+ prin intermediul filialei irlandeze Leargas, Waterford Youth Arts (WYA), iar din distribuţie fac parte Denisa Buruian, Mara-Alexandra Jula, Crina Petrişor, Sergiu Olar, Mara Sermăşan, Ionuţ Stoinea şi Rareş Toncian

„Ne bucurăm pentru că putem să îi capacităm pe aceşti tineri, cu atât mai mult cu cât ei ne ajută foarte mult în activitatea teatrului. E un proiect nu doar pentru cei implicaţi în mod direct pe scenă, pentru că este o mini-companie de teatru, ei se ocupă de promovare, ei au făcut afişul, ei au făcut un blog şi au creat scenografia spectacolului.

E un proiect care vizează capacitarea lor şi dezvoltarea abilităţilor de leadership, de fapt aceasta e ideea proiectului. Teatrul Naţional Târgu Mureş are 160 de voluntari înscrişi, dintre care 50 extrem de activi, care vin la fiecare eveniment, la fiecare activitate a Teatrului Naţional”, a spus Laurenţiu Blaga