NAZ NAZAR (*)
În acest stat izolat din Asia Centrală, recunoscutele „școli turcești” garantau o bună educație și promovau o bună relație cu lumea înconjurătoare. Acum, sunt una din țintele represiunii din partea autorităților.
Un vechi proverb turkmen ne spune că, dacă se luptă doi cai, măgarul din mijloc va muri. Acest lucru descrie perfect soarta școlilor turco-turkmene din Turkmenistan, o țară din Asia Centrală condusă printr-un regim autocratic după ce statul și-a câștigat independența față de Uniunea Sovietică în 1991. De câțiva ani încoace, școlile turcești au devenit victime ale vrăjbiei amare dintre președintele turc Recep Tayyip Erdogan și Fethullah Gülen, rezident al Statelor Unite, doi foști aliați care au ajuns dușmani declarați. Efectele învrăjbirii s-au răsfrânt dincolo de granițele Turciei, continuand până astăzi, mai ales după lovitura de stat din iulie 2016, Erdogan acuzandu-l pe Gülen de organizarea acesteia.
Mișcarea Gülen, cunoscută și sub denumirea de „mișcarea Hizmet”, a fost creată în anii 1970 de către clericul turc Fethullah Gülen. Mișcarea este formată din voluntari care aspiră să contribuie la dezvoltarea societăţii, punându-se accent pe importanța științei și tehnologiei și pe promovarea dialogului dintre religii și culturi, în vederea creării unei lumi în care să domnească pacea și bunăstarea universală. Gulen promovează pluralismul și consideră diferența de opinii într-o societate un aspect firesc al acesteia. Nefiind la început decât o comunitate mică în Turcia, Hizmet a ajuns sa se extinda rapid în întreaga lume. Deşi nu se ştie cu exactitate, potrivit unor estimări, mişcarea operează astăzi în mai bine de 120 de țări, deţinând aproximativ 3 000 de școli pe cinci continente.
După destrămarea sovietică din 1991, Mișcarea Gülen s-a stabilit și în Turkmenistan. „Am fost în multe țări și am văzut școlile lor, centrele educaţionale, precum și alte organizații afiliate”, spune un membru al mişcării din Turkmenistan care a cerut să rămână anonim. „Tind să cred că Turkmenistanul este una dintre succesele cele mai răsunătoare ale Hizmet”.
Într-o țară cu o populație de cinci milioane, erau înainte cinci școli primare turceşti, 12 licee, 10 centre educationale unde se preda engleză, turcă, științe, informatica, precum și o universitate. Având în vedere calitatea inferioară a sistemului educațional din Turkmenistanul independent, unde poţi să dai mită ca să poţi deveni profesor, deschiderea școlilor private turco-turkmene ale lui Gülen a fost privită drept o speranță pentru un viitor mai luminos, deschis lumii de afara.
„Dumnezeu m-a binecuvântat dându-mi oportunitatea să pot lucra acolo ca profesor”, continuă membrul mişcării. „Nu am căutat deloc să căpătăm vreun câştig lumesc de pe urma participarii noastre la mişcare; niciodată nu o vom face. Regret numai timpul liber pe care l-am petrecut fără să fac ceva spre folosul altora. Acum cred că ar fi trebuit să fac mai mult pentru a-i educa pe școlari, în spiritul ajutorului umanitar „.
GÜLEN ÎN ASHGABAT
Prima școală turco-turkmenă a fost deschisă în 1993, la Ashgabat, capitala țării, în timpul vizitei oficiale a președintelui turc Turgut Özal (școala a şi primit numele acestuia, de altfel). Spre deosebire de școlile turkmenilor, în școlile Gülen – cunoscute pur şi simplu drept “școlile turcești” în Turkmenistan – matematica, fizica, chimia și biologia sunt predate în limba engleză, istoria universală și geografia – în limba turcă; iar istoria și dreptul turkmen – în turkmenă (de către profesorii turkmeni).
Școlile acestea au introdus ideea de a avea școli private într-o țară în care toate instituțiile educaționale erau de stat. Aceste şcoli s-au dezvoltat sub mandatul ministrului adjunct al Educației, Muammer Türkyılmaz, un cetățean turc și unul dintre participanții-cheie la mișcarea Gülen, care a fost numit în funcție de fostul președinte turkmen Saparmyrat Niyazov. Educaţia de înaltă calitate din școlile turcești au eliminat considerabilele lacune din sistemul de învățământ, care se confrunta cu numeroase dificultăți, iar studenții lor au câștigat medalii la diferite concursuri internaționale inter-școlare, cunoscute sub numele de Olimpiadele Internaționale de Știință .
În funcție de capacitate, fiecare școală accepta anual între 50 și 100 de elevi. Nu este de mirare că locurile din școlile turcești erau foarte râvnite; astfel, autoritățile au încercat să adopte diverse criterii de admitere a candidaților. Diplomații străini și oamenii de afaceri care locuiau în țară alegeau adesea să-și trimită copiii la aceste școli.
Articolele Wikileaks au dezvăluit faptul că, în 2009, Ambasada Statelor Unite îi considera pe studenții universității turco-turkmene ca fiind „singurii solicitanți calificați din toata țara” pentru programele de schimb educațional dintre SUA și Turkmenistan, găsind Mișcarea lui Fethullah Gülen drept potențial partener în promovarea dezvoltării societății civile pe termen lung.
Încet-încet, profesorii turkmeni, care au studiat ei înșiși în școlile Gülen și care chiar s-au înscris la universități străine cu ajutorul mișcării, au început să-i înlocuiască pe profesorii turci originali. De asemenea, dacă la început cea mai mare parte a finanțării provenea de la Fundația Bașkent, organizația financiară a mișcării, donatorii turkmeni (inclusiv fosti elevi si studenți ai instituțiilor Hizemt) au început, în timp, să constituie sursa principală de finanțare; ca atare, școlile au inceput sa devina independente din punct de vedere financiar, primind numai sprijin minim din partea statului.
Conflictul Erdogan-Gülen se extinde în Turkmenistan
Cu toate acestea, în 2010, au apărut primele semne ale unui conflict dintre președintele Gülen și Erdogan, acesta din urmă inițiind o campanie concertată împotriva instituțiilor de învățământ guleniste. Curând, lupta a ajuns şi în țările în care se răspândiseră școlile Gülen. În Turkmenistan, administratorilor și profesorilor turci din școlile Hizmet li s-au refuzat vize de intrare, așa că Fundația Bașkent i-a înlocuit cu profesori locali. Însă, în cele din urmă, în 2011, școlile au ajuns sub controlul statului, fără a se fi oferit vreo explicație oficială in acest sens.
Astăzi, institutiile educationale guleniste funcționează ca școli specializate, de tip pension, iar profesorii sunt numiți de către filialele locale ale Ministerului Educației. Calitatea educaţiei oferite a scăzut drastic. Localnicii se plâng că nivelul de educație al profesorilor este „inferior celui al elevilor”. „Practic, în loc să le predea ceva elevilor, profesorii stau degeaba în clasă. Un tată al unuia dintre elevii care frecventează o școală turcă din trecut mi-a spus că, adesea, în clasă, elevii îi imploră pe profesori „să-i învețe ceva util”.
În prezent, consecințele sunt încă resimțite în țară; guvernul, însă, nu pare să se grăbească să reformeze sistemul de învățământ. Un profesor de școală turkmen, membru al mișcării (care mi-a vorbit cu condiția să-i fie respectat anonimatului) afirmă că închiderea școlilor turco-turkmene a fost o grea lovitură pentru educația din Turkmenistan: „Am citit despre atitudinea lui Gülen privitor la educație și cunoaștere și am văzut cum o pune în practică. Avem într-adevăr oportunitatea de a-i educa pe copiii noștri la cel mai înalt nivel, conform standardelor internaționale, prin aplicarea metodelor sale. Din motive pur politice, nu mai putem face asta”.
Ahmet, în vârstă de 27 de ani, este de acord. El spune că, atunci când studia la o școală gülenista, „pentru prima dată am întâlnit profesori cărora chiar le păsa de noi şi care ne purtau grijă. Erau pregătiți să facă mai mult decât să ne învețe la clasă. Depuneau eforturi suplimentare pentru noi, demonstrând un comportament exemplar (de exemplu: se grăbeau să ajute un copil ori de câte ori se îmbolnăvea, găsind medicamente pentru el). Sau, într-un alt caz, un profesor i-a împăcat pe un tânăr și pe tatăl său”.
Poate că acest zel a trezit suspiciunea altora. „Nimeni nu ar face astfel de lucruri fără a avea vreun motiv ascuns”, a scris un individ pe o cameră de chat turkmenă, unde se discutau avantajele și dezavantajele școlilor turcești. Însa fostul profesor nu este de acord: „Dacă aveți o perspectiva strict materialistă asupra lumii, atunci această întrebare se poate pune. Mișcarea nu este materialistă, ci idealistă. Aceşti oameni lucrează în scopul îndeplinirii unui ideal și se așteaptă la răsplată în viața de apoi.”
Președintele turc Erdogan l-a acuzat pe Fethullah Gülen și pe adepții săi de organizarea puciului din iulie 2016. L-a acuzat de conducerea unei “mișcari paralele”, de natură sa submineze statul, precum și de conducerea unei organizații teroriste armate. Gülen a negat cu vehemenţă toate acuzațiile, repetând că lovitura de stat a fost pusă în scenă de însuşi guvernul turc. Turcia a cerut ca Gülen să fie extrădat din SUA pentru a fi judecat într-un tribunal turc.
A urmat o represiune pe scară largă în Turcia, zeci de mii de oameni fiind demişi și arestati. Represiunea s-a răspândit şi în alte țări. În urma vizitei sale in Pakistan din noiembrie 2016, Erdogan s-a arătat mulțumit de închiderea școlilor internaționale „Turk-Pak”. Guvernele altor state, cum ar fi cel al Kârgâzstanului, au rezistat presiunilor de închidere a școlilor și de deportare a gülenistilor, considerând acuzațiile nefondate şi fără sens.
În Turkmenistan, o țară cunoscută pentru grave încălcări ale drepturilor omului, măsurile s-au dovedit a fi extrem de dure. Peste 100 de persoane afiliate într-un fel sau altul la școlile mișcării, sau la mişcare în general (profesori, directori, antreprenori, oameni de afaceri și simpli simpatizanți) au fost arestate. În 2017, organizațiile pentru drepturile omului au raportat că 18 dintre acestea au fost torturate în detenție și condamnate la ani grei de inchisoare (in unele cazuri primind chiar si 25 de ani).
Este probabil ca guvernul turkmen să se folosească de aceasta ocazie pentru a putea elimina un sistem educational paralel care îi învaţă pe elevi spiritul critic, care s-ar putea întoarce în cele din urmă împotriva regimului. Oricum ar fi, închiderea scolilor a reprezentat o grea lovitură pentru sistemul educațional, trimiţându-l înapoi în epoca întunecată a fostului președinte Niyazov, în timpul căruia elevii trebuiau să înveţe din cartea „Rukhnama”, cartea de îndrumare spirituală scrisa de Niyazov însuşi. Aceasta din urmă a fost eliminata din programa școlară când Niyazov a decedat în decembrie 2006.
Astăzi, oricine își permite să dea mită poate trece cu ușurință examenele de la universitatile de stat, putând obtine în cele din urmă una din mult râvnitele slujbe de stat. Deși modul in care este perceput Gülen a fost afectat de acuzațiile dure din partea Ankarei, școlile turcești au lăsat, totusi, o importanta moștenire în Turkmenistan. „Aceste școli au educat inşi care vorbesc patru limbi, care au beneficiat de un înalt nivel de educație, care sunt decenti, cu un comportament exemplar, dedicati patriei”, explică fostul profesor. „Vreau să spun dedicati în adevăratul sens al cuvântului, pentru că există mulți absolvenți care s-au întors acasă, stiind ca vor câștiga numai 1.500-2.000 de Manat [aproximativ 100 de lire sterline pe piața neagră turkmenă], când ar putea duce o viață decentă în străinătate”.
(*) ARTICOLUL DE MAI SUS A FOST SCRIS DE NAZ NAZAR
Naz Nazar este fostul director al RFE / RL din Turkmenistan. Articolele dânsei au apărut în The Washington Times, printre altele. În 2011, a primit premiul „Cel mai bun blogger din întreaga lume” de la Centrul de Presă Străina al Departamentului de Stat al SUA pentru scrierile sale despre Turkmenistan și Asia Centrală în genere.
SURSA:
https://www.opendemocracy.net/od-russia/naz-nazar/anti-gulen-campaign-in-turkmenistan
http://hizmetnews.com/24233/tragic-echoes-turkeys-anti-gulen-campaign-turkmenistan/#.Wt2v-5e-lPY