Un tribunal din Istanbul a impus o interdicţie de călătorie în cazul a doi cunoscuţi actori turci – Metin Akpinar şi Mujdat Gezen – pentru că l-ar fi insultat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan într-un talk-show şi ar fi făcut apel la o lovitură de stat, a indicat luni agenţia de presă Demiroren, citată de DPA.
Instanţa a ordonat ca Akpinar (77 de ani) şi Gezen (75 de ani) să se prezinte săptămânal la poliţie, potrivit Demiroren şi Anadolu.
Conform relatărilor apărute duminică, procurori din Istanbul au demarat o anchetă în cazul celor doi actori şi ei au fost audiaţi luni dimineaţa. Amândoi sunt acuzaţi că l-ar fi insultat pe Erdogan. Separat, Akpinar este acuzat de ”incitare la rebeliune armată”, a precizat Demiroren. Cei doi actori au respins toate acuzaţiile.
Potrivit media turceşti, citate de AFP, Akpinar a declarat la Halk TV (de opoziţie) că democraţia este ”singura opţiune pentru a salva Turcia de polarizare şi dezordine”. ”Dacă nu reuşim aceasta, şi cum a fost cazul tuturor formelor de fascism, liderul ar putea fi spânzurat de picioare sau otrăvit într-o celulă sau să aibă aceeaşi soartă ca alţi lideri din trecut”, a spus Akpinar, conform sursei.
El a afirmat, potrivit media, că toţi conducătorii turci care ”s-au orientat către Rusia au fost înlăturaţi în cursul unor lovituri de stat, cu excepţia fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.
Gezen, care a participat şi el la emisiune, a fost de asemenea interogat de către autorităţi, au precizat media.
AFP notează că Turcia a fost marcată de trei lovituri de stat militare urmate de represiuni dure (1960, 1971 şi 1980).
În 1997, primul şef de guvern islamist turc Neckmettin Erbakan, mentorul lui Erdogan, a fost forţat de către Statul-Major să-şi dea demisia. Erdogan a fost şi el ţinta unei tentative de puci în iulie 2016.
Ancheta în cazul actorilor a fost lansată după ce Erdogan i-a criticat duminică într-un discurs pe cei doi, fără să le dea numele: ”Sunt nişte falşi artişti. Vor plăti pentru aceasta”, precizează AFP si DPA.