Zaman Romania

Doctor dizident controversă cu GarantiBank din Turcia

O bancă din Turcia a stârnit o serie de critici prin interzicerea persoanelor afectate de epurările masive ale președintelui să deschidă un cont sau să aibă acces la serviciile lor, a informat euronews.com,versiunea turcă.

Garanti Bank din Turcia a refuzat deschiderea unui cont bancar a unui doctor din provincia Gaziantep, pe motiv că acesta fusese demis din funcția sa printr-un decret guvernamental în urma loviturii de stat eșuate din 2016, în ciuda faptului că spitalul privat la care a fost angajat recent deține un contract cu banca.

În lupta doctorului cu conducerea bănci, acesta a scris o plângere către Comitetului de arbitraj al Consiliului de reglementare și supraveghere bancară, care a răspuns că banca este „liberă să decidă cu cine să lucreze”.

Deputatul Gergerlioğlu intră în luptă

Ömer Faruk Gergerlioğlu, deputat din Partidului Popular Democrat (HDP)  a aflat despre cazul doctorului și a raportat situația pe rețelele de socializare, amenințând că va merge în instanță.


„Urmăresc îndeaproape problema. Vom lua măsurile necesare împotriva acestor bănci și a celor care i-au încurajat să facă acest lucru. Cei care se află în spatele acestor practici #Nazis vor răspunde absolut legii”, a declarat deputatul pe contul său de Twitter.

Primul pas înapoi: Accept, dar cu limită

Din cauza presiunii, GarantiBank a acceptat cererea doctorului, dar i-a impus limite contului său bancar. Medicul, a cărui nume este protejat de deputatul Gergerlioğlu, nu putea folosi contul decât pentru a primi salariul companiei sale, orice altă operație sau transfer ar fi restricționată.

Final cu scuze

Deputatul Gergerlioglu a insistat asupra deciziei băncii, urmând ca restricțiile impuse contului bancar al doctorului să fie eliminate. 

Mai mult, conducerea băncii și-a cerut scuze pentru decizia inițială, potrivit postări deputatului.


De la lovitura de stat eșuată, guvernul turc a demis aproximativ 150.000 de funcționari publici, inclusiv ofițeri de poliție, profesori, medici și academicieni cu pretextul legăturilor cu Mișcarea Gulen.