Zaman Romania

Din categoria măsurilor stupide: decapitarea lalelelor galbene

Măsurile stupide şi absurde ale guvernului Erdogan au lovit și florile: Primarul suplinitor a cosit lalele de culoare galbenă!

În zona de refugiu a șoselei de centură a orașului Diyarbakır (zona de sud-est a Turciei) sunt plantate lalele de culoare roșie, galbenă, și verde. Primarul suplinitor, trimis de guvernul Erdogan, a tăiat lalelele de culoare galbenă pe motiv că semnifică culoarea drapelului etnicilor kurzi. Conform declarațiilor, toate lalele de culoare galbenă din orașul Diyarbakir au fost tăiate din același motiv. Culorile drapelului etnicilor curzi sunt: verde, roșu și galben.

Județul Diyarbakır este o zonă a Turciei unde numărul etnicilor  kurzi e  semnificativ. Direcția  Parcurilor și Spațiilor verzi ale Primăriei Diyarbakır a plantat lalele de culoare roșie și galbenă în parcurile și bulevardele din oraș. Culoarea verde a tulpinii alături de  culoarea galbenă și roșie a florilor  dau laolaltă   culorile drapelului etnicilor kurzi.

Precauţie şi servilism

Înaintea mitingului organizat de președintele Recep Tayyip Erdogan, pe data de 1 Aprilie în provincial Diyarbakır, primarul suplinitor a tăiat lalelele de culoare galbenă.

Conform unei știri a DIHA, în zona de refugiu a bulevardului de la intersecția Seyrantepe până în zona Pieței Șeyh Said unde sunt plantate lalele de culoare roșie și galbenă, florilor de culoare galbenă li s-au tăiat corolele din ordinul primarului suplinitor, trimis de la Ankara.

Aceasta caz a amintit o situaţie la fel de hilară din anii 1990, când  primăria a ordonat ca, culoare verde a semaforului să fie schimbată cu culoarea albastră.

De mii de ani, culorile Verde, Roșu și Galben semnifică culorile  culturale ale  etnicilor kurzi.