Zaman Romania

Dezvoltarea resurselor energetice din Marea Neagră : cheia securității energetice a României

Dezvoltarea resurselor energetice din Marea Neagră reprezintă o prioritate pentru România, aceasta fiind cheia securității energetice a țării noastre în următorul deceniu, consideră ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Acesta a efectuat joi o vizită de lucru la Platforma Centrală a OMV Petrom, una dintre cele șapte platforme petroliere de producție operate de companie în apele de mică adâncime ale Mării Negre. Vizita are loc în contextul în care, în această lună, se împlinesc 40 de ani de activități petroliere offshore în România.

„Am întâlnit oameni pasionați de munca lor, care pun siguranța operațiunilor înainte de orice. Sunt impresionat de performanțele lor’.

„În paralel cu finanțarea europeană a gazoductului BRUA, pentru a construi o infrastructură de transport gaze naturale solidă, dezvoltarea resurselor energetice din Marea Neagră reprezintă o prioritate. Aceasta este cheia securității energetice a României, în următorul deceniu. Am discutat cu reprezentanții companiei despre planurile pentru viitor, despre investițiile în modernizări sau în noi capacități de producție. Aceștia consideră Marea Neagră o regiune importantă, cu potențial, și vor continua să investească, fiind implicați atât în proiecte în ape de mică adâncime, cât și la mare adâncime’, a declarat Grigorescu.

Compania are bugetate investiții totale de 700 milioane de euro, iar cea mai mare parte, circa 85%, merge în proiecte de upstream.

Producția din Marea Neagră (ape de mică adâncime) este de circa 30.000 de barili/zi, atât țiței, cât și gaze, reprezentând aproximativ 20% din producția OMV Petrom, înregistrată din zăcămintele din România.