Zaman Romania

Deschiderea anului universitar la UPB, promisiuni făcute studenților

Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a anunţat luni că în acest an vor începe lucrările pentru construcţia a două noi cămine.

„Anul acesta am reabilitat toate căminele. Am dat în folosinţă un cămin nou pentru angajaţii universităţii, pentru cadrele didactice tinere, care beneficiază de un spaţiu de cazare absolut generos, pentru că noi am creat o comunitate foarte importantă. Avem grădiniţa universităţii, şcoala universităţii – pentru copiii cadrelor didactice şi copiii studenţilor. Începem în acest an construcţia a încă două noi cămine în universitatea noastră”, a declarat Costoiu, cu prilejul deschiderii noului an universitar la UPB.

Referindu-se la noua aulă, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti a spus că aceasta este a treia ca mărime din Capitală şi cea mai modernă.

„Suntem în noua aulă, care este a treia sală ca mărime a Bucureştiului şi cea mai modernă sală de spectacole din Capitală, pe care universitatea o oferă întregii comunităţi, nu doar a universităţii, ci întregului Bucureşti. Investiţia totală este de circa 50 milioane de lei. O sală care va putea găzdui în condiţii optime spectacole de teatru, de muzică clasică, precum şi conferinţe”, a afirmat Mihnea Costoiu.