Zaman Romania

Deputatul Garo Paylan: Am primit o informație verificată: reprezentanţi ai mediului academic și jurnaliștii opozanți din Europa vor fi asasinați.

Deputatul Garo Paylan (deputat al Istanbulului din Partea partidului prokurd HDP), a făcut o declarație scrisă în legătură cu cetățenii turci din Europa care sunt opozanți ai guvernului turc. Paylan a precizat că este o situație de posibilă pregătire de acțiune asupra aleviților, reprezentaților comunităților armene, asupra jurnaliștilor opozanți care au fost nevoiți să părăsească țara, scriitorilor, membrilor mediului academic și a liderilor de opinie. Paylan a mai precizat că informațiile primite au fost verificate săptămâna trecută.

Deputatul Paylan, în declarațiile sale scrise a făcut următoarele declarații:

Săptămâna trecută, din diferite surse am primit o informație care a fost verificată. Mai întâi în Germania și în țările din Europa, unele grupări au intrat în pregătirea de acțiuni carese vor repercuta asupra turcilor aleviți, a liderilor Armeni, asupra jurnaliștilor, scriitorilor, academicienilor și a liderilor de opinie care au fost nevoiți să-și părăsească țara.

Partea gravă a acestei informații este că, sursele acestor grupări care plănuiesc aceste acțiuni, vin din Turcia. În special, am primit informații în care rămânem față în față cu unele amenințări, referitor la unele nume unde se vor crea senzaţie. În urma acestor informații, unitățile de siguranță din Europa, au luat măsuri serioase în acest sens.

Oare vrea să se transmită un mesaj jurnaliștilor, înțelepților care nu pot scrie în libertate: ,, Unde ați fi nu contează, noi știm cum să vă tăiem glasul”, sau, unele puteri care vor să se folosească de acest climat, au intrat în acțiune?

După această situație, îi invit pe cetățenii turci care trăiesc în Europa, să fie mai atenți și să îşi ia responsabilităţile față de guvern și instituțiile aferente.”

PURTĂTORII DE CUVÂNT AI LUI ERDOGAN CEM KÜÇÜK ȘI FUAT UĞUR AU ARĂTAT ȚINTELE: MIT-UL (SERVICIUL TURC DE INFORMAȚII) ARE AUTORITATE, OPOZANȚII SĂ FIE EXECUTAȚI

După declarațiile lui Garo Paylan, ne-am reamintit de declarațiile agenților MIT care sunt deghizați în jurnaliști, Cem Küçük și Fuat Uğur, la emisiunea de la canalul TGRT Haber. În emisiunea transmisă în direct, Küçük și Uğur afirmă că, MIT are dreptul de a efectua operațiuni în afara țării. Ei au mai declarat nume drept țintă, după care au cerut asasinarea opozanților.


SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/12/20/hdp-deputy-warns-of-assassinations-of-exiled-erdogan-critics/