Zaman Romania

Declaraţii nord- coreene. Între perplexitate şi lipsa simţului ridicolului.

Coreea de Nord mai spune că noua rezoluţie a ONU este echivalentul unei blocade economice complete împotriva sa şi că ţările care au votat sancţiunile se vor confrunta cu mânia Phenianului.

Coreea de Nord a calificat duminică drept „un act de război” noile sancţiuni votate vineri de Consiliul de Securitate al ONU împotriva programelor sale nuclear şi balistic, transmite AFP. „Respingem în totalitate ultimele sancţiuni ale ONU (…) ca o atingere violentă adusă suveranităţii republicii noastre şi un act de război care distruge pacea şi stabilitatea în peninsula coreeană şi în regiune”, a declarat ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe, într-un comunicat difuzat de KCNA, agenţia oficială de presă a Phenianului.

„Statele Unite, complet îngrozite de realizarea noastră istorică de a finaliza forţa nucleară a statului, acţionează din ce în ce mai isteric pentru a impune cele mai dure sancţiuni întâlnite vreodată şi presiune asupra ţării noastre”, arată ministerul de Externe de la Phenian, citat de agenţia EFE.

Regimul condus de Kim Jong-Un avertizează de asemenea că va continua să-şi consolideze capacitatea nucleară de descurajare şi autoapărare, cu scopul de a eradica fundamental ameninţările nucleare ale Statelor Unite, şantajul şi acţiunile ostile, stabilind un echilibru practic de forţe cu SUA”

Comunicatul adaugă că, dacă Statele Unite doresc să trăiască în pace, vor trebui „să abandoneze politica lor ostilă faţă de RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană, numele oficial al ţării – n.red.) şi să înveţe să coexiste cu o ţară care deţine arme nucleare”.

Regimul condus de Kim Jong-Un avertizează de asemenea că va continua să-şi consolideze capacitatea nucleară de descurajare şi autoapărare, cu scopul de a eradica fundamental ameninţările nucleare ale Statelor Unite, şantajul şi acţiunile ostile, stabilind un echilibru practic de forţe cu SUA”, relevă şi Reuters.

Coreea de Nord mai spune că noua rezoluţie a ONU este echivalentul unei blocade economice complete împotriva sa şi că ţările care au votat sancţiunile se vor confrunta cu mânia Phenianului.

„Acele ţări care au ridicat mâna în favoarea „rezoluţiei sancţiunilor” vor fi făcute responsabile în totalitate pentru consecinţele „rezoluţiei” şi ne vom asigura pentru totdeauna că vor plăti un preţ greu pentru ceea ce au făcut”, avertizează regimul nord-coreean.

„Lumea doreşte pace, nu moarte!”, a scris pe Twitter, vineri, preşedintele american, Donald Trump, după noile sancţiuni votate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord.

„Acele ţări care au ridicat mâna în favoarea „rezoluţiei sancţiunilor” vor fi făcute responsabile în totalitate pentru consecinţele „rezoluţiei” şi ne vom asigura pentru totdeauna că vor plăti un preţ greu pentru ceea ce au făcut”, avertizează regimul nord-coreean.

„Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite s-a pronunţat cu 15 voturi la zero în favoarea noilor sancţiuni împotriva Coreei de Nord. Lumea doreşte pace, nu moarte”, a arătat Donald Trump, citat de AFP.

Consiliul de Securitate al ONU a înăsprit vineri sancţiunile împotriva Coreii de Nord printr-un vot unanim asupra unei rezoluţii americane care abordează aprovizionarea cu petrol şi chestiunea muncitorilor nord-coreeni din străinătate. Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, prezidat în decembrie de Japonia, au adoptat textul vineri în jurul orelor 13.30 (18.30 GMT).

Este a noua serie de sancţiuni impuse de ONU, deosebit de severe, dintre care ultimele trei au fost adoptate la iniţiativa americanilor după un test nuclear şi mai multe tiruri cu rachete efectuate de Phenian.

Rezoluţia îi vizează în special pe expatriaţii nord-coreeni, toţi fiind obligaţi să se întoarcă acasă până la sfârşitul lui 2019. Proiectul iniţial prevedea un termen de 12 luni.Mai multe mii de nord-coreeni lucrează în străinătate, mai ales în Rusia şi China, generând preţioase venituri în valută pentru ţara lor. Potrivit ONU, ei muncesc în „condiţii apropiate de sclavie”.

„Lumea doreşte pace, nu moarte!”, a scris pe Twitter, vineri, preşedintele american, Donald Trump, după noile sancţiuni votate în unanimitate de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord.

Textul înăspreşte cu precădere unele dispoziţii incluse în rezoluţii precedente, în special reducând livrările de petrol brut şi rafinat care provin majoritar din China. Aprovizionările cu produse petroliere trebuie în consecinţă să scadă cu 75%, şi nu cu 90%, cum au dorit iniţial Statele Unite