Zaman Romania

De Ziua Unirii, Iașiul se împodobește cu ‘Flori de ie’

Palatul Culturii din Iași a fost, vineri seară, gazda unei prezentări de costume populare vechi provenind din mai multe zone ale țării, la eveniment fiind prezente peste 200 de persoane.

„Am văzut în ochii spectatorilor prezenți la acest eveniment crâmpeie de amintiri, emoții readuse din copilăria petrecută, poate, în preajma unor astfel de costume. Urmărind prezentarea propusă de Cristina Chiriac și ‘Flori de ie”, o adevărată marcă națională, care promovează tradiția, arta și valorile românești în lume, am avut revelația că aceste simboluri cusute pe ii de străbunicile noastre ne pot reprezenta în continuare cu mare succes în lume. Sunt simboluri care dovedesc genialitatea creatorului anonim, care nu se alterează odată cu trecerea timpului, dovadă că au ajuns pe podiumurile caselor de modă de la New York și Milano”, a declarat Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Național Muzeal Moldova.

Iile vechi de peste 100 de ani, din colecția „Flori de ie”, au fost admirate vineri seara de aproximativ 200 de persoane, în cea mai frumoasă sală a Palatului Culturii — Sala Voievozilor, pe un podium asemănător cu cele de la prezentările de modă contemporană.

„Ne bucurăm că această prezentare a avut loc aici, amintindu-ne de faptul că și reginele României au purtat astfel de costume. Ne dorim o a doua ediție a ‘Florilor de ie’ la Iași, la Palatul Culturii”, a declarat Lăcrămioara Stratulat.

Evenimentul, care s-a desfășurat cu patru zile înainte de împlinirea a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Țara Românească, a avut scopul de a promova portul tradițional românesc prin expunerea unor costume populare din colecția „Flori de ie”.

În prezent, „Flori de ie” este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești, ce promovează tradiția, arta și valorile românești peste tot în lume. Colecția ‘Flori de ie’ cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, unice, modele unicate, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Piesele provin din toate colțurile țării și fiecare vine alături de propria-i poveste. Autenticitatea, atenția pentru detalii, pasiunea pentru handmade, dar și cromatica deosebită au adus aprecieri generoase acestei colecții. http://vivafmiasi.ro/flori-de-ie-de-ziua-unirii-principatelor-la-iasi/