Zaman Romania

Dansul, la loc de cinste în lumea bucureşteană

„eXplore festival #12 – Bucharest International Dance & Performance Festival” se va deschide pe 24 septembrie cu artistul Francois Chaignud la Muzeul Național de Artă din Capitală, a anunțat vineri Andreea Căpitănescu, director WASP Studios. Sursa foto: exploredancefestival.ro

Francois Chaignud a creat spectacole în care dansul și muzica se intersectează într-o mare varietate de medii. El a absolvit în 2003 Conservatoire National Superieur de Danse de la Paris.

„Mă bucur că am reînceput colaborarea cu Institutul Francez, este important pentru noi să avem în fiecare an artiști din cât mai multe țări, iar Franța în ceea ce privește dansul contemporan este un reper pentru întreaga comunitate. Deschidem festivalul cu un spectacol din Franța, cu un artist pe care îl admirăm de mult timp și îl urmărim — Francois Chaignud”, a spus Andreea Căpitănescu la conferința de presă organizată la Institutul Francez, partener al festivalului.

„Este o invitație pe care o facem tuturor de a regândi modul în care se consumă cultură în România, modul în care Bucureștiul oferă posibilitatea publicului de a avea alternative dincolo de centrul orașului. Cred că nu putem să ne facem auziți decât dacă mergem noi spre public, spre partenerii care activează în centrul orașului”, a adăugat Căpitănescu.

„În acest an, avem un focus special pe Franța și artiști care provin din spațiul francez și ne interesează să ofere posibilitatea publicului de a vedea mai multe direcții, mai multe propuneri atât artistice, cât și de cercetare, formate diferite, spații de prezentare diferite care să găzduiască evenimentele. Și în acest sens, parteneriatul cu Institutul Francez ne-a ajutat mult pentru că am reușit să deschidem festivalul. Vom avea duminică primul spectacol la Muzeul Național de Artă al României, în Sufrageria regală, un spațiu minunat. Va fi un eveniment inedit”, a arătat directorul WASP Studios.

Festivalul va continua pe 25 septembrie la Teatrul Național din București cu spectacolul „Neverendings”, unde doritorii îl pot vedea pe Sergiu Matiș, cunoscut artist recunoscut internațional, la Sala Atelier.

Parteneri ai festivalului sunt Primăria Capitalei, ARCUB, Institutul Francez și Institutul Goethe.