Corpul neînsuflețit a activistei turc-americane, care a fost împușcată de forțele israeliene în timp ce protesta împotriva colonizărilor ilegale israeliene din Cisiordania, a sosit, vineri, în Turcia, conform Turkish Minutes.
Ayşenur Ezgi Eygi, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcată în timpul unui protest în orașul ocupat Beita, din Cisiordania.
Familia ei a spus că a fost „împușcată în cap și ucisă de un glonț de la un soldat israelian” în timpul unei demonstrații săptămânale împotriva coloniilor israeliene, care sunt ilegale conform dreptului internațional.
Familia lui Eygi speră să-și țină înmormântarea sâmbătă în orașul de pe coasta de vest, Didim.
„Este trist, dar este și o sursă de mândrie pentru Didim”, susține unchiul lui Eygi, Ali Tikkim, în vârstă de 67 de ani.
Oficiali turci au participat la ceremonia de pe aeroportul din Istanbul, unde s-au rugat înaintea sicriului învelit în steagul turc.
Guvernul din Turcia a lansat o investigație cu privire la moartea lui Eygi. De asemenea, a solicitat ONU să lanseze o anchetă independentă asupra crimei.
Armata israeliană a recunoscut
Biroul pentru drepturile Națiunilor Unite a acuzat forțele israeliene că au împușcat-o pe Eygi în cap. Armata israeliană a recunoscut că a deschis focul în zonă și a spus că examinează cazul.
Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, un oponent vocal al războiului Israelului din Gaza, a promis că se va asigura „că moartea lui Ayşenur Ezgi nu rămâne nepedepsită”.
Președintele american Joe Biden a cerut, miercuri, Israelului să își asume „responsabilitate deplină” și i-a cerut „să facă mai mult” pentru a evita astfel de crime.
Principalul diplomat al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat marți că violența sporită în Cisiordania ocupată înseamnă că riscă să devină „o nouă Gaza”.