Comunitatea turcilor și a tătarilor din România, cu aproape 50.000 de oameni pe teritoriul României, este cea mai închegată în regiunea Dobrogea, mai ales în județul Constanța.
Aceștia nu doar că participă prin comunitate la conservarea tradițiilor și a culturii proprii, dar se implică activ și în buna funcționarea a orașelor de care aparțin.
În 2020, la alegerile locale pentru alegerea primarului dar și a consilierilor, tătarii și turcii au ales să candideze, fie independent, fie cu ajutorul comunității turce sau alături de un partid.
Reporterii Zaman România a intrat în contact cu doi dintre aceștia pentru a afla câteva amănunte despre viața lor, motivul implicării în politică și promisiunile lor pentru cetățeni și pentru România.
Amza: “Eforie din iarnă până în primăvară, este un oraș adormit”
La alegerile din 2020 inevitabil am observat numărul în creștere al femeilor care candidează pentru funcția de primar, atât în orașul Constanța, dar și în județ.
Printre ele se numără și Narciz Amza, candidat independent pentru primărie din Eforie, un oraș în mișcare vara, dar ”din iarnă până în primăvară, este un oraș adormit” , ne explică fostul inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean din Constanța.
Profesoara care lucrează ca metodist și formator specializat în educația adulților a povestit despre candidatura sa, dar și despre viitorul ei și al familiei în orașul Eforie.
“ Eu m-am hotărât să candidez pentru că vreau să ies la pensie în Eforie, să-mi cresc nepoții tot în Eforie. Vreau să fie un oraș potrivit atât pentru copii și tineri, dar și pentru pensionari.
Nu fac promisiuni, decât după ce văd de aproape resursele de care dispune primăria. Mă voi strădui ca Eforie să trăiască tot timpul anului, pentru că este activ doar două-trei luni pe an, cât este sezonul estival, în rest sunt doar activități de rutină. Activități culturale, unde se pot întâlni oamenii, nu există.” a susținut Amza.
Fiind candidat independent, Amza a explicat că nu dispune de fonduri pentru promovare din partea nimănui, astfel muncește singură la campania electorală.
“Mă prezint exact cum sunt în viața de zi cu zi. Imi formulez singură mesajele. Sunt mesajele unui om către alți oameni.” a declarat profesoara.
Menabit: ” Mangalia are nevoie de proiecte, nu vorbe”
Un alt candidat de etnie tătară care face partea din viața politică în Dobrogea, este Menabit Ozghiun, sau mai pe scurt” Ozzy”.
Din 2016, Menabit a fost consilier local în Mangalia, unde s-a ocupat de buna funcționare a orașului, prin proiecte de infrastructură, antreprenoriat, dar a și onorat comunitatea turco-tătară prin evenimente interculturale.
Iar, în 2020, a decis să candideze ca primar alături de Partidului Ecologist Român atât pentru Mangalia, cât și pentru cele șase stațiuni din împrejurimi: Saturn, Venus, Jupiter, Cap-Aurora, Neptun şi Olimp.
“ Am fost consilier, iar oamenii au cerut să candidez ca primar. “ a declarat Menabit reporterului Zaman România.
„Primești votul popular atunci când oamenii ajung să te cunoască și să aibă încredere în tine, locuitorii Mangaliei au văzut faptele mele, acum știu ce om sunt și cum îmi este caracterul. Din ceea ce am făcut pentru Mangalia, oamenii mi-au văzut și priceperea în administrația publică, în legislație, în administrare, în organizare.” a răspuns Menabit, la întrebarea “ Cine este candidatul Menabit Ozghiun” pe contul său de Facebook.
În campania electorală, Menabit a prezentat mai multe proiecte care au ca țintă atât copiii, adolescenții, antreprenorii și bătrânii, în domenii ca educație, infrastructură, turism și antreprenoriat. De asemenea, acesta consideră că alături de partidul ecologist poate câștiga.
“Am toate șansele cu partidul Ecologist pentru că este un partid în creștere în parlament. Un guvern PSD nu o să dea fonduri unui oraș în care a câștigat PNL, sau invers. Așa că, din toate părțile o să se ofere fonduri pentru partidul Ecologist” , a explicat Menabit.
În Dobrogea, mai multe orașe au candidați de etnie turco-tătară, atât independenți, dar și afiliați unor organizații politice.
Urmează să vedem rezultatele câștigătorilor după votul de pe 27 septembrie, când vor reveni cu o analiză asupra modului în care au decurs alegerile.