Zaman Romania

Conflictul dintre Turcia și kurzii sirieni, o problemă pentru Washington

Un înalt responsabil american a precizat că toate milițiile kurde YPG, susținute de Washington dar considerate drept inamice de către Ankara, s-au retras la est de fluviul Eufrat.

Conflictul dintre Turcia și kurzii sirieni, doi aliați cheie ai Washingtonului în lupta împotriva jihadiștilor Statului Islamic, poate fi evitat în Siria, a declarat luni secretarul american al apărării, Ashton Carter, potrivit AFP.

„Dacă forțele turce rămân acolo unde sunt”, în apropiere de frontiera turcă, iar milițiile kurde siriene se retrag la est de Eufrat așa cum a fost convenit cu SUA, „ele nu ar trebui să intre în conflict”, a afirmat șeful Pentagonului.

„Facem apel la cele două părți să nu intre în conflict și să continue să își concentreze eforturile asupra grupării Statul Islamic. Aceasta este baza cooperării noastre cu ele”, a subliniat Carter într-o conferință de presă comună cu ministrul indian al apărării, Manohar Parrikar.

Un înalt responsabil american a precizat anterior că toate milițiile kurde YPG, susținute de Washington dar considerate drept inamice de către Ankara, s-au retras la est de fluviul Eufrat.

Carter s-a arătat mai puțin precis, limitându-se să declare că milițiile kurde siriene ‘fac’ ceea ce au promis să facă.

Turcia, în conflict cu kurzii pe teritoriul său, vrea să evite situația în care kurzii sirieni ar forma o frontieră continuă de-a lungul graniței sale cu Siria, extinzându-se spre vest.

Turcia a lansat miercuri în nordul Siriei operațiunea ‘Scutul Eufratului’, care îi are ca țintă deopotrivă pe combatanții kurzi și pe jihadiștii grupării Statul Islamic.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a confirmat că ofensiva va continua până „se va încheia amenințarea reprezentată de SI, PKK și YPG”, milițiile kurde siriene.

Ankara consideră YPG și partidul de care aceste miliții sunt legate, PYD, ca fiind organizații ‘teroriste’, deși ele sunt susținute, ca forță care luptă eficient cu jihadiștii, de către Washington, aliat tradițional al Turciei.

Însă trimisul președinției americane pe lângă coaliția internațională antijihadistă, Brett McGurk, a calificat drept ‘inacceptabile’ confruntările dintre Turcia și forțele arabo-kurde susținute de către SUA, făcând apel la toate părțile ‘să înceteze’ luptele.

Președintele american Barack Obama se va întâlni duminică în China cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan pentru a discuta despre situația din Siria.

Carter se va întâlni de asemenea luni la Londra, în marja unei reuniuni internaționale, cu omologul său turc Fikri Isik.