Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu, a participat, joi, la începutul ședinței de Guvern, la invitația premierului Mihai Tudose, ocazie cu care le-a transmis miniștrilor că nu uită de unde a plecat și că „ușile” sale sunt deschise.
Premierul Mihai Tudose a afirmat, cu acest prilej, că a simțit „cu prisosință” sprijinul pe care comisarul european l-a dat României.
Corina Creţu a felicitat autoritățile pentru că „exercițiul financiar 2007-2013 s-a încheiat în condiții nesperat de bune”
„Vă mulțumesc pentru această oportunitate. (…) În perioada următoare, pentru cel puțin toți cei care au tangență cu fondurile europene, ușile mele sunt deschise și îmi doresc să vin cât mai des. Sunt responsabilă pentru 28 de țări încă și 300 regiuni, dar nu uit de unde am plecat. Sunt comisar
european nominalizat de către România. Am încercat să ajut toate guvernele și prezența mea este de asemenea de a arăta că UE face tot ce poate pentru a ajuta statele membre. Față de primăvară am venit mult mai optimistă”, le-a spus Corina Crețu miniștrilor la ședința de Guvern.
Ea a menționat că speră ca previziunile de atragere a cât mai multe fonduri europene să se concretizeze.
„Sper ca previziunile dumneavoastră de atragere a cât mai multor fonduri europene să se concretizeze. Cred că condițiile sunt foarte bune. România este țara cu cea mai mare creștere economică din UE, fapt reconfirmat de Eurostat. Cred că prin reforme structurale și cu ajutorul fondurilor europene, prin îmbunătățirea mediului de afaceri, mediului investițional, cred că se poate ca această creștere economică să devină sustenabilă pe termen lung”, a mai spus Comisarul.