Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț au intrat în legătură directă radio cu un astronaut de pe Stația Spațială Internațională (ISS), în cadrul unui proiect NASO. Elevii, din clasele X-XII, sunt membri ai unui club de astronomie care funcționează la nivelul liceului, iar contactul cu astronautul american de pe ISS s-a derulat joi în cadrul proiectului internațional ARRIS.
Comunicarea elevilor Raluca Maria Ghilea, Andreea Vrabie, Tudor Covaci, Vlad Gubendreanu, Andi Enache, Alexandru Zaharia și coordonatorul Theodor Nichifor, s-a realizat prin intermediul unor echipamente de radioamatori, cu sprijinul reprezentaților Colegiului Glanmire Community din Cork—Irlanda.
„Timp de aproape șapte minute, copiii au comunicat cu acel astronaut american, au pus zece întrebări cu privire la viața în spațiu. Programul este educativ. El îi pune pe copii în legătură cu un astronaut live, ceea ce nu este la îndemâna oricui. Emoțiile au fost mari, atât ale organizatorilor, cât și ale celor care au intermediate, adică radioamatorii din Piatra Neamț, care au acordat asistență”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul colegiului, Florin Irimia.
Profesorii coordonatori ai activității au fost Nadia Cîrcu și Mariana Frenți.
ARISS este un grup voluntar global care a format un program de utilizare a echipamentelor radio la bordul ISS ca un canal pentru educarea școlilor din întreaga lume cu privire la activitatea programului spațial internațional, viața la bordul ISS, expedițiile pe care astronauții le întreprind.