Zaman Romania

Clipa de graţie care ne învăluie

Ce revărsare de cântec luminos, ce stare de bine şi de revelaţie, de desfătare armonică pur şi simplu îţi intră în casă şi în inimă atunci când îi asculţi pe dăruiţii interpreţi năsăudeni în recentul lor compact disc, însoţindu-ne Sărbătorile. Fotografia lor spune mult:

Iată-i în târnaţul casei transilvănene tradiţionale, toţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cu căciulile gospodăreşti din blană de mieluţ, cu cămeşile albe înspumate şi cingătorile bătute-n mărgele şi-n cusătură deasă, înflorată, şase bărbaţi tineri şi luminoşi – o corală coborâtă-n pas de iarnă ca să ne dăruiască o muzică cerească. Căci asta de fapt ne spune Pr. Ep. Macarie Dragoi (al Europei de Nord) pe discreta prezentare din interiorul compact discului „Veste Bună, Gazdă-n casă„ Alexandru Pugna şi colindătorii năsăudeni: „Este remarcabilă acurateţea şi puritatea interpretării lui Alexandru Pugna,ce ne aduce aminte de glasurile a multor dintre interlocutorii pe care i-am înregistrat de-a lungul cercetărilor mele, mulţi dintre ei trecuţi la cele veşnice.Alexandru Pugna culegând din nectarul „florilor dalbe” le-a trecut pragul casei şi inimii lor.”

Restituirea unor colinde de demult, crâmpeie din ce cântau şi auzeau moşii şi strămoşii săi de la Căianu Mic şi Căianu Mare, din Spermezeu şi prin alte aşezări de la poalele Ţibleşului este un fapt de înaltă asumare artistică. El rezonează cu o atitudine adevărat patriotică, de valoare morală reală şi asumată.

Toată lumea tot vorbeşte de respectul valorilor, de autenticitate, de grija faţă de ce ne-au lăsat înaintaşii, acum când am intrat în linie dreaptă către marea aniversare a creării staului nostru unitar naţional: România.

Dar celebrarea importantei sărbători naţionale se compune din gesturi, din fapte, din elemente. Iată unul dintre ele, un fapt de cultură pe care Alexandru Pugna l-a luat de la un început şi îl duce la un bun sfîrşit: culegerea unor nestemate şi interpretarea lor într-un context în care o nouă generaţie, aceea a tinerilor, vine să preia într-un fel nobila ştafetă. Un gest de profund respect faţă de cultura românească, faţă de patrimoniul cultural imaterial inestimabil care trebuie apărat la fel precum acela material: cântecul, vectorul de preţ al înţelepciunii, graţiei literaturii populare româneşti. Colindele năsăudene, culese de la cei de dinainte, de la păstrătorii valorilor şi interpretate de Alexandru Pugna şi grupul său de colindători năsăudeni (Paul Ban,Alexandru Pătrăşcan, Alexandru Motogna,Ionuţ Zăgreann, Viorel David) au fost înregistrate sub competenţele Studioului Florentin Labiş Pop cu acompaniamentul Tarafului tradiţional condus de Anghel Urs, iar compact discul iese spre lumea iubitorilor de artă autentică, sub egida Societăţii de Concerte Bistriţa.Asemenea gesturi culturale ne încântă şi au darul de a ne dărui clipa de graţie.

Aceea de care avem nevoie ca să ne consolidăm convingerile noastre că valorile româneşti se consolidează şi nu se pierd, că înaintaşii ne-au lăsat o ştafetă de dus, de care suntem conştienţi şi pe care n-o vom irosi, n-o vom pierde.

(Cleopatra Lorinţiu / Decembrie 2016)