Zaman Romania

Cehia: Un lider kurd din Siria, arestat la Praga la cererea Turciei

Un lider al kurzilor din Siria, Saleh Muslim, a fost arestat la Praga la cererea Turciei, a anunţat duminică, într-un comunicat, coaliţia de partide din care face parte acesta, relatează AFP, dpa şi Reuters.

Poliţia din capitala cehă a precizat că a acţionat în baza unui mandat de arestare emis de Turcia şi transmis prin Interpol.

Saleh Muslim, fost copreşedinte al Partidului Uniunii Democratice (PYD), ‘a fost arestat (sâmbătă) seara în capitala cehă’, anunţă într-un comunicat coaliţia TEV-DEM, care reuneşte partide politice kurde siriene, printre care PYD, arabe şi siriace.

Coaliţia denunţă ‘politicile ostile’ ale Turciei, care ‘emite mandate de arestare împotriva unor personalităţi ale comunităţii noastre’.

PYD este considerat de Ankara o extensie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), clasat drept ‘terorist’. Mişcarea este şi braţul politic al Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), principala miliţie kurdă din Siria, vizată în prezenta de o ofensivă turcă în enclava siriană Afrin.

Muslim, membru al comitetului de relaţii diplomatice al coaliţiei TEV-DEM, este vizat din noiembrie 2016 de un mandat de arestare emis de Turcia, în legătură cu un atentat produs la Ankara şi în care el neagă orice implicare.

Saleh Muslim participa la Praga la o reuniune internaţională şi urma să părăsească oraşul duminică, a declarat un responsabil kurd pentru AFP.

Potrivit acestuia, reuniunea era confidenţială, dar unul din participanţii turci l-a fotografiat pe Muslim, poza apărând ulterior în presa turcă.

Conform agenţiei Anadolu, Muslim urmează să compară în faţa unui judecător ceh, iar Ministerul turc de Justiţie este în contact cu autorităţile cehe pentru a cere extrădarea sa.

Dacă Saleh Muslim va fi extrădat în Turcia, va fi vorba despre una dintre arestările cele mai importante împotriva unui responsabil kurd după cea a lui Abdullah Ocalan, liderul PKK arestat în 1999. (AGERPRES)