Zaman Romania

Ce se întâmplă cu Cetatea Capidava, afectată grav de proiectul de restaurare?

Comisia Naţională ”Limes” a descoperit, în urma unei vizite pentru monitorizarea situaţiei cetăţii Capidava, că aceasta a fost afectată ”semnificativ” de lucrările menite să o restaureze, consolideze şi să o pună în valoare.Comisia Naţională ”Limes” este formată din Felix Marcu, Ovidiu Ţentea, Alexandru Popa, Sorin Nemeti, Szilamér Pánczél, Ioan Carol Opriş, Coriolan Opreanu, Sorin Cociş şi Florian Matei-Popescu.Digi s-a sesizat privitor la neregulile grave din acest loc istoric, atât de important pentru patrimoniu de pe teritoriul românesc.

La  1 octombrie, o parte a membrilor Comisiei Naţionale Limes a efectuat o vizită în teren. ”Am constatat cu deosebită îngrijorare că – din păcate – în cadrul acestui sit arheologic prioritar, clasat monument istoric de categorie A, unde au fost efectuate în anul 2015 lucrări importante în vederea conservării, restaurării şi punerii în valoare a vestigiilor antice, în sensul integrării în circuite turistice, respectivele intervenţii au afectat semnificativ cetatea Capidava”, au transmis reprezentanţii Comisiei, citaţi de News.ro.

La Capidava, Consiliul Judeţean Constanţa a desfăşurat în ultimii doi ani, în calitate de beneficiar, un proiect cu fonduri europene, intitulat ”Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic cetatea Capidava”. Proiectul este parte a Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, iar valoarea investiţiei atinge 74 de milioane de lei.

 Iniţial, proiectul – cel mai mare proiect public desfăşurat în ultimele decenii asupra unui monument antic din România – a avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015, au transmis reprezentanţii Comisiei. Între timp, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unei anchete DNA în curs de derulare, a fost declarat nefuncţional, urmând ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze până la data limită de 31 decembrie 2017, din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa.

Situaţia actuală a monumentului este deosebit de gravă.

”Situaţia actuală a monumentului este deosebit de gravă. Ceea ce se găseşte la faţa locului, în şantierul abandonat de peste 10 luni, în absenţa unui constructor care să finalizeze proiectul, este o reconstrucţie perimetrală a cetăţii, cu intrări sub arcadă de cărămidă în turnuri, cu zone în care, peste structura originală preexistentă începerii lucrărilor în 2015, s-a ajuns până la dublarea înălţimii păstrate a curtinelor”, declară Comisia Naţională Limes.

”Cetatea, în forma sa actuală, nu mai corespunde criteriilor de autenticitate şi integritate definite de UNESCO pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO World Heritage List), fapt care poate afecta includerea sitului pe listele tentative naţionale în cadrul Programului Naţional Limes”.Comisia Naţională Limes cere autorităţilor competente luarea unor măsuri urgente pentru remedierea stării de lucruri constatate în cazul cetăţii Capidava şi prevenirea unor situaţii de acest fel.În prezent, la Capidava poate fi văzută reconstrucţia cetăţii zidite în a doua jumătate a secolului al III-lea. Ea se distinge prin masivitate şi volum, dar nu mai conferă lizibilitate fazelor istorice care însoţesc monumentul până în secolul al XI-lea, când fortificaţia a fost definitiv abandonată.”

Este evident că s-a vorbit insuficient despre Capidava şi , se pare că Proiectul nu a fost  supus dezbaterilor de specialitate şi celor publice.Au  fost  oare consultaţi  responsabilii ştiinţifici ai sitului arheologic?.

 Este restaurarea Capidavei un subiect umai bun pentru acuze recirpoce între partidele politice din teritoriu? Dacă da, păcat. Acest „subiect de presă” este parte dintr-o istorie milanară.

 

Revolta unor oameni responsabili, rămâne fără răspunsuri clare ?

 „Am scris de multe ori pe blog  de Capidava, locul acela macondian, unde mă retrag aproape în fiecare an pentru câteva zile. De data aceasta nu am cuvinte vesele. Am multă supărare, am multă furie. Cetatea de la Capidava a fost distrusă de arhitecții și restauratorii care au lucrat la ea. Pe scurt s-au alocat 74 de milioane de lei din care 72 de milioane de lei erau finanțați de Uniunea Europeană. Mare parte din bani au fost sifonați, artizanii proiectului sunt în arest și este foarte probabil ca județul Constanță să fie nevoit să dea înapoi toți banii obținuți”scrie Răzvan Pop pe blogul său.

Dacă oamenii se revoltă şi se sesizează pe reţelele de socializare şi în presă, am avea totuşi nevoie de o evaluare obiectivă şi de o clarificare a lucrurilor. Publică, dacă se poate. (C.L.)sursă Digi 24, Răzvan Pop,ing.Daniel Costea,capidava.ro)