Dacă se ia în considerare războiul sirian, ISIS terorismul, nenumăratele asasinate în masă, cea mai gravă criză de refugiați de la al doilea război mondial, mulți cred că 2016 este un” concurent bun „pentru acest titlu.
Desigur, este un fapt regretabil că au existat mulți ani sângeroși, cu violențe, în istoria omenirii. Dar pentru mulți turci, 2016 este unanim cel mai rău an, cel puțin în ultimele trei decenii. După instaurarea dramatică a unui regim totalitar, un proces care a început în 2011, problemele din Turcia au ajuns la un nivel exploziv în noaptea sumbră din 15 iulie 2016, atunci când o tentativă de lovitură de stat a eșuat, lăsând în urmă 240 morți. Pentru președintele Erdogan și anturajul său, ceea ce s-a întâmplat în acea noapte a fost limpede ca cristalul: ei „știau” cine erau complotiștii chiar în primele ore ale tentativei de lovitură de stat, atunci când nicio dovadă nu era cunoscută, cel puțin în mod public.
În pofida numeroaselor contradicții și a numeroaselor întrebări care rămân încă legat de ceea ce s-a întâmplat în acea noapte, epurarea în masă este în curs de desfășurare și extrem de evidentă. Să aruncăm o privire la unele dintre cifrele alarmante:
– 38,871 indivizi închiși; imaginați-vă toată populația orașului-stat Monaco în spatele gratiilor.
– 6,337 reprezentanți ai mediului academic concediați – mai mult decât toate cadrele didactice de la Stanford și Yale împreună.
– 115,094 de funcționari publici epurați – acest lucru este echivalent cu toți oficialii guvernamentali din Bulgaria.
– 79,488 de persoane deținute – echivalează cu numărul total al deținuților din 16 țări europene, printre care Germania, Marea Britanie și Franța.
– 4.034 de judecători și procurori concediați – cu alte cuvinte, numărul total de judecători din Anglia și Țara Galilor, înmulțit cu patru.
– 10.000 de jurnaliști și-au pierdut locurile de muncă – circa două treimi din numărul tuturor jurnaliștilor din Finlanda.
– 145 de jurnaliști sunt în spatele gratiilor – o cifră de neegalat chiar în țări care manifestă o fobie față de jurnaliști, precum China, Iran și Egipt la un loc.
– 41,667 de profesori concediați – ca și cum Irlanda ar concedia 80% dintre cadrele didactice din școlile publice
– 195 instituții media închise – ca și cum toată presa daneză ar fi închisă, într-un viitor distopic.