Leighann Spencer, The Vocal Europe
După încercarea de lovitură de stat eșuată din 15 iulie 2016, cei suspectați de legături cu mișcarea gulenistă au fost victimele nenumăratelor abuzuri şi de cazuri de nerespectarea drepturilor omului. De atunci, 131,995 de persoane au fost deținute, iar multe dintre ele au fost date afară din funcție. Mai mult, a început să apară şi o serie de răpiri, considerate a fi efectuate de agenții guvernamentali.
Centrul Libertății din Stockholm a înregistrat 17 cazuri între 2016 și 2017. Asociația pentru Drepturile Omului din Turcia a denunțat 12 dispariții în 2017. Au existat chiar şi răpiri ale guleniștilor expatriați, cum ar fi în Malaiezia. Mulți și-au exprimat îngrijorarea cu privire la această creștere a numărului răpirilor, inclusiv organisme din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, este puțin probabil ca aceste infracțiuni să înceteze, avându-se în vedere un alt incident care a avut loc acum câteva săptămâni.
Cazul lui Ümit Horzum
Cel mai recent caz de răpire este cel al lui Ümit Horzum, un bărbat în vârstă de 39 de ani, care lucra la Agenția de Acreditare a Turciei (TURKAK). Ducea o viață normală împreună cu soția sa Aynur și cei doi copii ai lor. Apoi, după 15 iulie 2016, toate s-au schimbat. Ümit a fost demis din funcția sa; la scurt timp după, un vecin l-a pârât poliției că ar fi avut legături cu mișcarea Gulen. Aynur a fost, de asemenea, concediată. În august 2016, poliția a apărut la ușa casei lor pentru a-l aresta pe Ümit. Din fericire, nu era acasă la acea vreme. Ceea ce e suspect este că soția și copiii lui nu l-au mai văzut de atunci deloc; știindu-se bănuit de a fi gulenist, Umit probabil a devenit fugar.
Este 7 decembrie 2017, cu aproape un an și jumătate mai târziu. Aynur Horzum, soția lui Ümit, primește o vizită de la un bărbat pe care nu-l recunoaște. Acesta întreabă dacă Ümit e acasă, la care Aynur răspunde că nu. Omul a spus atunci: „Știu. Cineva care conducea o furgonetă neagră l-a răpit pe Ümit „. Dânsul a continuat să-i povestească cum anume s-a petrecut răpirea, la care asistase cu o zi înainte pe data de 6 decembrie. La aproximativ 6 seara, Ümit era la volan, învârtindu-se în jurul unui centru comercial din Ankara, când o furgonetă neagră i-a blocat calea. După ce a ieșit din autovehicul, Ümit a fost băgat cu forța în furgonetă. Și mașina i-a dispărut apoi.
Vizitatorul misterios al lui Aynur i-a povestit toate de mai sus, apoi i-a spus femeii că ar trebui să meargă la poliție. Ea atunci i-a cerut omului să o însoțească, dar individul i-a spus că nu poate. Atunci a realizat că şi respectivul e fugar; dânsa e de părere că locuise cu Ümit la un moment dat. Desigur, fiind șocată de știrea răpirii soțului său, Aynur nu a pus multe întrebări. Cele de mai sus sunt toate informațiile pe care le are. Cu toate acestea, deoarece incidentul a avut loc la lumina zilei într-un loc public, ea știe că trebuie să existe imagini de la camerele de supraveghere (MoBESe / CCTV); trebuie să existe şi martori. Totuși, în contextul actual, obținerea unor astfel de dovezi este aproape imposibilă.
O încercare de a face dreptate
Aynur şi-a petrecut următoarele săptămâni vorbind cu numeroși polițiști, jandarmi și procurori. Au refuzat încontinuu să-i rezolve cazul, spunându-i că nu o credeau, ori că Ümit trebuie să fi fugit în străinătate. Aynur nu a crezut acest lucru; pe lângă cele spuse de prietenul lui Ümit, care a asistat la răpire, mai știa şi că nu ar fi putut fugi fără să-i fi spus mamei sale, o văduvă bolnavă de cancer. De multe ori o suna să-i vorbească, încercând să-i ridice moralul. Un comandant al jandarmeriei chiar a avertizat-o direct să nu încerce să-l caute pe Ümit. În cele din urmă, pe 19 decembrie, a găsit un procuror dispus să-i preia cazul. Aynur speră că procurorul va avea mai mult noroc să găsească înregistrările video din centrul comercial. De asemenea, caută înregistrările de pe telefonul lui Ümit, pentru a-i urmări traiectoriile prin oraş, sau pentru a depista cel puțin locul unde semnalul telefonic s-a întrerupt pentru ultima dată.
Detaliile cazului arată că răpirea a fost foarte bine organizată – de-a dreptul profesionistă. E vorba de un loc aglomerat cu camere peste tot și plin de martori dar, în pofida acestui fapt, nu a fost găsită nicio dovadă. Statul nu a acordat nicio atenție acestui om dispărut și vehiculului său furat. Se pare că au fost implicați mai mulți indivizi „de mare calibru”, existând o foarte mare posibilitate ca și niște agenți guvernamentali să fi jucat un rol important în operațiune. Într-adevăr, Human Rights Watch a investigat patru cazuri similare, concluzionând că există dovezi credibile în sprijinul teoriei că guvernul turc s-a implicat. Toate cele patru cazuri îi implică pe niște bărbați care fuseseră, de asemenea, concediați și acuzați de legături cu Gulen, care au fost târâți cu forța în autovehicule negre sau de culoare închisă. Cu toate acestea, dacă procurorul lui Aynur devine prea insistent, un altul – mai ascultător – l-ar putea înlocui în desfășurarea cazului. De la încercarea de lovitură de stat, oficialii pro-Erdogan dețin un monopol asupra sistemului judiciar al Turciei.
Familia lui Umit e lăsată de izbelişte
Aynur și Ümit s-au căsătorit în 2006. Aynur subliniază că, în acești unsprezece ani, nu a observat niciodată la el vreo legătură cu un grup ilegal. Ümit era un om implicat în societate; ca atare, bineînțeles că a vorbit de multe ori cu oameni având opinii politice diferite. Dar are încredere că nu a săvârșit nicio infracțiune vreodată. Este posibil ca el să fi fost răpit pentru a se obține o mărturie forțată, lucru comun în Turcia de după puci, în ciuda faptului că astfel de confesiuni sunt inadmisibile într-un stat de drept. Aynur își face griji că soțul ei ar putea fi torturat și amenințat cu moartea.
Cuplul are doi copii, o fiică de 10 ani și un fiu de 6 ani. Fiica lor mereu plânge să-i vină tatăl acasă, iar fiul este prea mic să înțeleagă ce s-a întâmplat, cu toate că spune că „este foarte rău că nu știm unde este tata și când se va întoarce”. Familia a fost stigmatizată drept o seamă de trădători în Turcia. Deși Aynur este inginer electrician calificat, nu a reușit să-şi găsească de lucru de la încercarea de lovitură de stat. Angajatorii fie cad de acord că familia e trădătoare din cauza presupuselor legături cu Gulen, fie se tem să nu o pățească şi ei. Având în vedere ce s-a întâmplat cu Ümit, motivul lor de îngrijorare e unul întemeiat.
În ciuda faptului că sunt categorisiți drept trădători, ca susținători ai lui Gulen ce sunt, Aynur îşi iubește foarte mult țara. Spune că „până pe 6 decembrie nu am vrut să plec … dar acum nu mai cred aceleași lucruri. Ne este frică. Tatăl meu și mama plâng mereu. Îmi fac griji pentru mine și pentru copii. Soțul meu este foarte înalt și bine-făcut… Dacă cineva îl poate răpi pe unul ca el într-un loc foarte aglomerat … cum putem fi noi în siguranță? „. Femeia solicită celor care ştiu ceva despre răpire, ori dacă știu unde se află Ümit, să o contacteze. Mașina lui, care lipsește si ea, era o Skoda Fabia 2004, cu numarul de înmatriculare 20H1931. Puteți contacta Vocal Europe dacă dispuneţi de orice informații privitor la această crimă oribilă.