Zaman Romania

Capitalul uman, educaţia, esenţiale pentru România declară vicepreşedintele CE, Jyrki Katainen.

Pregătirea profesorilor și educația de bază sunt importante pentru România și pentru alte state europene, a declarat, joi, Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, în dialog cu cetățenii.„Încurajăm România să se concentreze pe politicile de cercetare-dezvoltare în viitor, dar și pe cele ce țin de capitalul uman, precum pregătirea vocațională, pregătirea profesorilor. Dacă aș putea „dicta” Europei” și aș avea o șansă, aș armoniza calitatea pregătirii profesorilor la cel mai înalt nivel posibil peste tot în Europa. Cu cât ai profesori bine calificați, cu atât ai o educație mai bună. Pregătirea vocațională, pregătirea profesorilor, educația de bază sunt importante în România și în alte state europene”, a spus Jyrki Katainen.

El a vorbit în cadrul evenimentului și despre Planul de investiții pentru Europa.

„Sunt multe resurse, dar este important cum sunt folosite. Acesta este unul dintre motivele pentru care sunt azi aici, în special pentru a atrage atenția sectorului privat. Sunt multe resurse disponibile dacă aveți de gând să investiți în cercetare-dezvoltare”, a mai arătat oficialul CE.

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, se află joi în dialog cu cetățenii români la Reprezentanța Comisiei Europene de la București.

La eveniment participă și prim-ministrul României, Dacian Cioloș. Pe parcursul evenimentului au avut loc discuții pe teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene și a României, accentul fiind pus pe Planul de investiții pentru Europa.

Conform informațiilor publicate pe site-ul Consiliului Uniunii Europene, planul de investiții pentru Europa (cunoscut și sub denumirea de ‘planul Juncker’) urmărește mobilizarea a cel puțin 315 miliarde de euro în investiții private și publice pe o perioadă de trei ani. Obiectivele acestuia sunt stimularea investițiilor, creșterea competitivității și sprijinirea creșterii economice pe termen lung în UE. Planul de investiții propus pentru Europa este alcătuit din trei părți, respectiv instituirea unui fond european pentru investiții strategice, asigurarea faptului că finanțarea investițiilor ajunge la economia reală și îmbunătățirea mediului de investiții.

Vicepreședintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 1-2 septembrie 2016.