Zaman Romania

„Business Diplomacy Conference”

Bursa Română de Afaceri a organizat în parteneriat cu Centrul de Strategii Aplicate, în data de 9 Noiembrie 2017 la Hotelul Sheraton din București, cea de-a doua ediție a „Business Diplomacy Conference”.

Panelul compus din cei 19 speakeri din țara și străinătate (diplomați, oameni de afaceri și experți în relații internaționale), a supus dezbaterii publice într-o Conferință de tip maraton desfășurată pe durata a șapte ore în prezența a peste 160 de participanți, modalitatile prin care diplomația îi poate ajuta pe oamenii de afaceri să anticipeze riscurile, să identifice și să exploateze noi oportunități de business într-un mediu de afaceri global, complex și volatil.

În cadrul conferinței a fost evidențiat faptul că pentru a opera sustenabil și a-și proteja interesele pe piețe, companiile trebuie să-și dezvolte competențe interne care să le permită crearea, cultivarea și managementul relațiilor de nivel înalt, cu grupuri de interese internaționale, factori guvernamentali, neguvernamentali și privați influenți și relevanți pentru activitatea companiei. Acest fapt necesită un mod anume de a vedea, analiza, planifică și acționa — uneori în condiții ostile. Respectivul mod de a fi, este specific unui bun diplomat.

Harry Ilan LAUFER — Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a vorbit în deschiderea oficială a Conferinței de Business Diplomacy despre rolul consilierilor economici din rețeaua de reprezentare externă a României în internaționalizarea companiilor românești și în atragerea de investiții străine. Participarea oficială romaânească a fost deasemenea vizibilă și prin speech-ul Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene în Ministerul Afacerilor Externe doamna Melania — Gabriela CIOT precum și cel al domnului Dorel CAPRAR —Președintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Camera Deputaților.

Panelul s-a bucurat și de prezența speakerilor externi: domnul Shaun RIORDAN — diplomat britanic de cariera, referindu-se la oportunitățile și provocările BREXIT-ului pentru companiile românești, domnul Sjaak PAPPE și domnul George Lupascu-Pruna reprezentanți ai birourilor Hofstede Insights din Olanda și respectiv Ucraina, care au scos în evidenta importanța înțelegerii aspectelor cheie și a diferențelor culturale în derularea business-ului internațional.

Următoarele luări de cuvânt au aparținut domnilor: Milan PEPRNIK —Ministru-Consilier, Șeful Secției Economice al Ambasadei Cehiei în România (tema : Tehnici și metode din diplomație, recomandate oamenilor de afaceri) ; Ayman Aly Osman Hassan – Ministrul Plenipotențiar al Afacerilor al Ambasadei Egiptului în România (tema : Elemente din diplomație care pot fi asimilate de oamenii de afaceri) ; Ionuț RITES —Șeful Biroului pentru protecția informațiilor clasificate, Camera Deputaților (tema : Pregătirea diplomaților și a oamenilor de afaceri împotriva agresiunilor informaționale); Liviu DANILA —Gl.bg.(r.), Expert TAIEX al COM UE, Șef al Centrului Operativ pentru Situații Speciale de Urgență — Ministerul Afacerilor Externe (tema : Negocieri în situații de criză) ; Colin LOVERING – Chairman British Romanian Chamber of Commerce (BRCC) & Senior Vice President — Avison Young: Business, Cultural and Political Diplomacy in Real Estate ; Bogdan BRANDIBURG — Satul Scandinav ; Dante STEIN – Fondator AUTO-ITALIA și RE-START ROMANIA (tema : Situatii de Business, solutionate prin metode Diplomatice) ; Mihai MARCOCI —Presedinte al Asociatiei pentru Management Strategic și Lobby (tema : Tehnici și strategii de negociere din zona diplomatică care pot fi transferate către mediul de afaceri) ; Gheorghe DINICA —Ambasador de cariera (tema : Protocol si eticheta diplomatica).

Business Diplomacy Conference 2017, s-a adresat reprezentanților mediului de afaceri (manageri de companii multinaționale, antreprenori, consultanti și oameni de afaceri, decidenți din companii), interesați să-și îmbunătățească capacitatea de a anticipa noile provocări și de a exploata oportunitățile de afaceri, diplomaților și altor experți în relații internaționale, precum și categoriilor profesionale interesate de sinergiile dintre diplomație și business. Nu în ultimul rând, evenimentul a fost apreciat de profesioniștii interesați de explorarea unor noi orizonturi profesionale.

BURSA ROMÂNĂ DE AFACERI este prima și cea mai complexă platformă de intermediere și consultanță în afaceri din România cu acces la piața internațională, parteneri de afaceri, investitori străini, oportunități de afaceri, care facilitează internaționalizarea companiilor românești, investițiile private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures în țară și în străinătate, dezvoltarea și/sau restructurarea afacerilor, vânzarea și cumpărarea de afaceri la cheie. Noi conectam oamenii de afaceri și companiile la noi piețe de desfacere, parteneri și oportunități de afaceri.