Zaman Romania

Bucureşti:Conferința PRIA Agriculture

 Conferința PRIA Agriculture este cel mai important eveniment al toamnei pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între autorități, fermieri și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector. PRIA Agriculture reunește 200 participanți, dintre care: reprezentanți ai Guvernului României, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezentanți ai APIA și AFIR, reprezentanți ai universităților, ai institutelor de cercetare agricolă, membri LAPAR, ProAgro, AMRCR, Romalimenta, Rompan, APRIL, UPCPR, ARC, APIMAR, reprezentanți ai producătorilor de cereale și producătorilor de erbicide, pesticide și produse agro-chimice, reprezentanți ai Camerelor de Comerț, ai companiilor FMCG și ai distribuitorilor, ai Băncii Mondiale, ai băncilor din România, ai societăților de asigurări, ai societăților de leasing, fonduri de investiții, fonduri de garantare și contragarantare, consultanți, companii cu servicii și soluții IT, presa de specialitate

Gala PRIA este dedicată fermierilor români ce au investit resurse financiare, foarte multă muncă și experiența lor de-a lungul timpului și au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE.

 

Aceasta gală constituie o premieră în România — în cadrul căreia vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români care au investit capital românesc, timp, muncă, cunoștințe și energie pentru agricultura noastră.

 Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

 Și în țara noastră agricultura joacă un rol extrem important, însă există încă loc de crestere, potențialul Romaniei în sectorul agricol fiind foarte mare. În cadrul conferinței vom vorbi despre anumite probleme cu care ne confruntăm, dar vom afla și soluțiile sau sugestiile pentru o creștere a esențială a agriculturii în România.

 La conferința PRIA Agriculture lectori sunt: Achim IRIMESCU — Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Cristian POPESCU — Partener, Popovici Nițu Stoica&Asociații; Laurențiu BACIU — Președinte, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Emil DUMITRU — Președinte, Confederația Națională ProAgro, precum și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și ai Ministerului Mediului, ai CEC Bank, APIA, AFIR și consultanți.

Conferinta PRIA Agriculture reprezintă cel mai important eveniment din această toamnă pentru agricultură și reunește reprezentanți ai autorităților, asociații, fermieri și companii care activează în agricultură. Anul acesta este însoțită Gala PRIA Romanian Farmers — prima gală în cadrul căreia ne vom concentra numai pe recunoașterea eforturilor îndelungate ale fermierilor români’, declară Raluca Voivozeanu, organizatoarea PRIA Agriculture. Printre temele abordate în cadrul conferinței se vor regăsi: prioritățile Guvernului în ceea ce privește agricultura României; aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) și ale Politicii Comune de Pescuit; seceta și sistemul de irigații în România; cumpararea și vânzarea terenurilor agricole, cadastrarea; contractele futures în agricultură; fonduri europene și simplificarea procedurilor, subvenții și situatia plăților; crearea fondului mutual — de când ar putea intra în vigoare și ce riscuri va acoperi; camerele agricole — cum se pot organiza acestea; măsuri fiscale pentru agricultură — spre ex. compensarea datoriilor cu subvențiile, obligațiile privind TVA-ul; schema de minimis pentru energia necesară agricultorilor; legea 51 și relația fermier — retailer; rolul Ministerului Mediului pentru agricultură; bilanțul anului 2016, precum și soluții pentru a avea un 2017 agricol mai bun.

priaevents.ro/conferinta-pria-agriculture-si-gala-pria-romanian-farmers