Zaman Romania

Blocaj enorm pe căile ferate din Franţa din cauza unor incendii izbucnite în păduri

Franţa: Peste 4000 de persoane au petrecut o noapte de-a dreptul oribilă, sâmbătă spre duminică din pricina unui incendiu de amploare care a blocat circulaţia trenurilor.

Incendiul a devorat 240 hectare de pădure în apropierea localităţii Aubagne (Bouches-du-Rhône)

„Un uriaş blocaj pe calea ferată din Franţa a sechestrat în gări mii de oameni în noaptea de sâmbătă spre duminică. De vină a fost un incendiu de pădure izbucnit în apropierea şinelor. „Lumea e în tren de 20 de ore, în multe trenuri care au fost oprite toată noaptea”. „Noapte albă. Noapte albă pentru că am avut lumină în tren, a fost şi zgomot, dar niciun angajat al Căilor Ferate care să ne dea vreo informaţie. Am tot aşteptat”, au reproșat călătorii. Cauza blocajului: un incendiu, pe care a reuşit să îl filmeze un pasager din ultimul tren căruia i s-a permis să circule prin zonă. Intregul trafic a fost întrerupt pentru că flăcările se apropiau ameninţător. Două gări supraaglomerate au fost blocate în plin weekend. Fără autocare puse la dispoziţie, fără adăpost, pasagerii s-au simţit lăsaţi în voia sorţii.” relatează TVR.

Unii pasageri au dormit în gări, alţii pe peroane , unii în vagoanele goale.Li s-a distribuit o masă frugală şi apă.

La finele dimineţii de duminică, SNCF a anunţat o reluare a traficului indicând pe Twitter că „pompierii au autorizat reluarea progresivă a circulaţiei”.Dar 1300 de persoane erau în continuare blocate în gara Marseille, 1700 la Toulon, 370 la Nice într-un tren de mare viteză (TGV)

http://www.lessentiel.lu/fr/news/france/story/27008242

http://www.midilibre.fr/2017/08/20/aubagne-4-000-passagers-sncf-bloques-a-cause-d-un-incendie,1549457.php