Liderul formaţiunii ultranaţionaliste turce Partidul de Acţiune Naţionalistă (MHP), Devlet Bahceli, principalul partener al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în parlament, a declarat marţi că nu va reînnoi alianţa cu formaţiunea şefului statului în vederea alegerilor municipale de anul viitor, informează AFP.
Această decizie survine în condiţiile în care în ultimele săptămâni au izbucnit dispute cu privire la un proiect de lege pentru graţiere şi amnistie între Erdogan şi Bahceli.
„În calitate de partid, nu ne mai rămâne în acest stadiu nicio aşteptare, nicio dorinţă de a căuta, nicio intenţie de a forma o alianţă pentru alegerile locale din 31 martie 2019”, a declarat Bahceli în timpul unui discurs susţinut în faţa grupului său parlamentar la Ankara.
Rămâne de văzut dacă această decizie de separare se va aplica şi alianţei informale pe care MHP şi Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan o au în parlament. Cu 290 de parlamentari, AKP nu are suficiente voturi pentru a-şi asigura majoritatea absolută pe cont propriu în parlament, care numără 600 de parlamentari.
În timpul alegerilor legislative şi prezidenţiale din iunie, AKP şi MHP au încheiat o alianţă care i-a permis lui Erdogan să fie reales cu un număr confortabil de voturi. Chiar dacă nicio coaliţie de guvernare nu a fost oficial constituită, cele două partide au rămas de atunci aliate în parlament, votând la unison. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni au apărut tensiuni, când Bahceli a anunţat că vrea să fie votată o lege pentru amnistie, proiect respins de Erdogan.
„Nicio alianţă nu poate rămâne în picioare dacă un partener îl respinge pe altul, obligându-l să facă un pas înapoi, îl ignoră complet”, a ameninţat Bahceli marţi.
Bahceli, care a condus MHP din 1997, a fost multă vreme unul dintre cei mai vehemenţi detractori ai lui Erdogan. Ulterior, el s-a apropiat de preşedintele turc, după o frondă a cadrelor din partidul său care nu a reuşit să-l înlăture de la conducere, în 2016.