Vă invităm astăzi într-o poveste mai puţin cunoscută, întotdeauna căutările în scrinul cu amintiri, în poveştile ascunse, în scrisorile dosite prin sertare şi carnete prăfuite,s-o recunoaştem, ne fascinează căci au un farmec deosebit.
Cine a ajuns în oraşul Comăneşti din judeţul Bacău a avut fireşte prilejul să vadă clădirea impozantă încadrată de un parc întins, binevenit pentru sănătatea oraşului şi a locuitorilor lui. De câţiva ani buni această clădire adăposteşte un muzeu de etnografie iar acum, de ceva vreme ea revine în proprietatea familiei prin descendentul său, domnul Paltin Sturza. Dumnealui este „depozitarul „ unei preţioase poveşti incredibile, legată de familia sa, căci din partea tatălui se trage din Sturzeşti iar din partea mamei din familia generalului mitic Gheorghe Avramescu, figură luminoasă a patriotismului românesc în vreme de război.
Povestea familiei, aşa cum a reconstituit-o domnul Paltin Sturza este fascinantă dar…încă nu am dezlegare să v-o spun.Pentru simplul motiv că domnul Sturza însuşi a muncit să o recosntituie, să o compună asemeni unui puzzle.Şi asta vreme de mai bine de 15 ani ! În scurt timp ea va fi revelată publicului prin articole de istorie şi poate un film documentar sau o carte de mari proporţii.
Până atunci însă, cu voia domniei sale eu mă voi apleca pe o poveste mai de demult, mai exact pe o poveste a secolului XIX care e ascunsă în cărămizile şi sufletului acestui castel.
Că această construcţie ridicată prin 1890 poartă semnătura arhitectului
Albert Galleron (1847-1901) ştie toată lumea. Galleron era un arhitect francez care într-o anume perioadă în care moda era franţuzească în mai toate (că tot vorbeam de Micul Paris!) a proiectat câteva clădiri devenite embleme arhitecturale ale capitalei. Nu doar el, ci şi alţi arhitecţi la modă pe atunci:Albert Balu, Gottereau, Xavier Villacrosse.Ca urmare, oraşul are această notă de athitectură franceză care ne place mult.
Galleron studiase la Paris, la Ecole de Beaux Arts , gurile rele şuşoteau cum că ar fi pierdut cam mulţi ani pe băncile şcolii, finalizându-şi studiile doar după 20 de ani urmărind cu obstinaţie obţinerea Premiului Grand Prix de Roma care consacra artiştii ridicându-i pe piedestalul reunoaşterii internaţionale. (Ceea ce rămâne valabil şi azi, de altfel).
Galleron nu a reuşit niciodată să ajungă la acest premiu prestigios în schimb a câştigat mai mult, şi-a pus amprenta asupra unui mare oraş european,Bucureştiul, iar proiectul ridicării Ateneului se spune că s-a înfăptuit la sugestia celebrului arhitect francez Charles Garnier, creatorul clădirii operei care îi poartă numele: “Palais Garnier”.O altă mare lucrare, realizată după planurile aceluiaşi arhitect francez este Palatul Băncii Naţionale, realizat împreună cu Cassien Bernard.
Celelalte construcţii bucureştene sunt în majoritate case de locuit, printre care Azilul Elena Slătineanu din Calea Dorobanţi. Despre construcţiile lui Albert Galleron poate vom mai vorbi altădată, acum ne oprim asupra unei comenzi deosebite pe care a primit-o arhitectul de la unul din oamenii puternici şi bogaţi ai epocii: descendentul familiei Ghika Comăneşti.
Familia Ghika Comăneşti reprezintă o ilustră casă princiară care a dat nu mai puţin de zece domnitori în Moldova şi Ţara Românească , vreme de 25 de domnii şi pe o întindere de mai bine de şaptezeci de ani. Se pare că originile familiei se plasează în comunitatea românilor macedoneni, oameni ambiţioşi şi înstăriţi care au ajuns pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei sociale în vremea Imperiului Otoman. Numeroşii domnitori au apărat integritatea teirorială şi autonomia Principatelor iar unii dintre ei au fost promotori ai ideilor culturale valoroase.
Cadrul restrâns al unui articol de jurnal nu ne permite să parcurgem istoria impresionantă a acestei familii aşa încît ne vom opri doar asupra întemeietorului acestui castel.Dimitrie N. Ghica – Comăneşteanu era fiul lui Aga Nicolae Ghika şi s-a născut pe 31 decembrie 1839, cu câteva ore înaintea fratelui sau geaman, Eugen.
Dimitrie N.Ghica a fost un om învăţat ale epocii, doctor în drept al Universităţii din Berlin, prefect de Bacău, deputat în Parlamentul României, magistrat.A avut un real simţ al aventurii ştiinţifice ,pasionat de ştiinţele naturii, şi a fost conducătorul expediţiei din Somalia (Africa) în anul 1895 împreuna cu fiul său ,Nicolae .În urma expediţiei au adus „trofee” de zoologie pe care le-au donat muzeului „Grigore Antipa” din Bucuresti, exponate botanice care au marcat lumea cunoaşterii ştiinţifice româneşti. (Sporobolus ghikeea, Crotolazia comanestianae ,Justitia romaniae). În anul 1900 a încheiat o conventie cu Joseph Rotter pentru exploatarea cărbunilor din subsolul moşiei sale de la Comăneşti.
Celălat fiu geamăn, Eugen (Eugenie) N. Ghika – Comăneşteanu a avut şi el o biografie uluitoare, a ajuns capitan de stat major sub comanda lui Abraham Lincoln în armata americană a Nordului din războiul de secesiune. În anul 1869 a fost ales membru al Parlamentului pentru judeţul Bacau şi a rămas parlamentar pâna la moartea sa în 1913, fiind cel mai longeviv parlamentar (44 ani de viata parlamentara). Era cumnat cu regele Serbiei, Milon Obrenovici prin căsătoria sa cu sora acestuia Jeanne Caterine Kesca.
Şi-a însoţit tatăl , Dimitrie ,în expediţia ştiinţifică din Somalia în 1895 continuând-o de unul singur în Maroc, Sahara, în Statele Unite, Canada şi Alaska, a fost un curios, un călător, un descoperitor de lumi.
S-a sinucis în anul 1921 pentru motive rămase neelucidate, ca şi bunicul său Aga Nicu Ghika.Se pare că Banca Naţională al cărei guvernator era, se găsea într-o situaţie deosebit de grea datorită ingineriilor financiare ale genialului Stoian zis „Bancuta”,care i-a cerut prin Tache Ionescu lui Nicolae Ghika, ca pentru salvarea băncii să-i remită poliţe personale în valoare de 30 milioane lei. O discuţie tensionată cu tatăl său, Dimitrie,care îl învinuia că-şi ruinează copii ( 4 la număr)şi îi ceruse să nu dea poliţele, a dus, se pare, la decizia lui Nicolae Ghika de a-şi trage un glonţ în gură.Toţi cei despre care v-am povestit îşi duc somnul de veci în cavoul familiei, la Comăneşti.Povestea familiei a fost pe cât de impresionantă, pe atât de agitată.
Există mărturii ale contemporanilor despre frumuseţea castelului. Şi nu orice fel de mărturii:Nicolae Iorga , călătorind înainte de anul 1918 pe Valea Trotuşului,nota : „Comăneşti, moşie a familiei Ghika, […] Castelul, o cladire nouă, în mijlocul unei grădini foarte frumoase, se găseşte în faţa gării smălţuite şi încununate cu turnuri, care se pot admira mai mult decât locui şi întrebuinţa.”
Alexandru Vlahuţă, vizitând Comăneştiul, scria în „România Pitorească”: Comăneşti, sat mare, frumos, aşezat în munţi, pe tăpşane deschise, uşor înclinate spre apa Trotuşului. Tăcut priveşte de pe podişul din stânga măreţul castel, care-şi întinde în fund, spre codri – parcu-i întunecos, cu drumuri tăinuite, cu bărci pe lacuri, cu punţi peste cascade şi boschete de portocali…
Palatul este construit pe două nivele, stilul ţine de eclectismului vremii, la modă în Europa Occidentală la sfârşitul secolului XIX. Ortensia Racoviţă în „Dicţionarul geografic al judeţului Bacau” din 1895 amintea că parcul ce înconjoară palatul avea o întindere de „40 falci” şi „era unul din cele mai mari şi frumoase grădini din ţară”. Avea „două orangerii şi o florarie, pline cu plante exotice din cele mai rare”, „cascade, havusuri, un lac mare şi mai multe canaluri pe care se umbla cu barca, insule cu pavilioane şi chioşchiuri… „.
Castelul şi parcul au fost reşedinta familiei Ghika – Comăneşti pâna în anul 1946, odată cu venirea la putere a puterii bolşevice, el a fost rechiziţionat şi a adăpostit pe rând : 1950 – 1953 şcoală medie profesională, 1953 – 1958 şcoala profesională, 1958 – 1959 Liceu la zi şi seral ,1959 – 1970 şcoala generala, 1970 – 1984 Casa pionierului iar din 1 decembrie 1983 Muzeul de etnografie şi artă Dimitrie N. Ghika – Comăneşti. În 1979 au avut lucrari de restaurare şi amenajare. În palat functionează încă Muzeul de Etnografie şi Artă „Dimitrie N.Ghika – Comaneşti” cu piese etnografice din microzona Trotuşului de munte ( Palanca-Dofteana ) şi lucrari de pictură contemporană românească.
CLEOPATRA LORINŢIU