Zaman Romania

Atrocitățile comise de regimul polițienesc al lui Erdoğan au fost demonstrate cu fotografii

Afirmațiile privind atrocitățile la care au fost supuse persoanele reținute pe durata Stării Excepționale (OHAL) au fost demonstrate pentru prima oară cu fotografii. În noaptea de 16 mai, în zona Bağcılar din Istanbul, au fost reținute de către Poliție patru persoane aflate într-un automobil. Cei patru au fost duși la Secția de Poliție 100. Yıl Kemalpaşa din Bağcılar, unde, înainte de a fi interogați, au fost supuși unor torturi inimaginabile.

În fotografiile depuse la dosarul anchetei, după ce li s-a adus la cunoștință vinovația, se poate vedea cum cei patru arestați au fost legați cu cătușe de țevile unui calorifer aflat în secția de Poliție și agresați în mod violent.

ACTUL DE TORTURĂ PROPRIU-ZIS ARE LOC ÎN ÎNCĂPEREA FĂRĂ CAMERE DE LUAT VEDERI

Conform materialului publicat de Hayri Demir de la Agenția de Presă Mezopotamya, Serkan Sezer, unul dintre cei torturați la secție, spune că atrocitățile încep încă din perioada arestului.

Sezer povestește că la scurt timp după ce au fost duși într-o încăpere neprevăzută cu camere de luat vederi, a intrat un grup de polițiști care a început să-i lovească, după care au fost transportați la o altă secție.

POLIȚIA I-A BĂTUT, DAR MEDICUL NU A ELIBERAT CERTIFICAT CONSTATATOR PENTRU LOVIRE

Sezer mai precizează că și-au petrecut noaptea la cea de-a doua secție de Poliție, iar a doua zi, înainte de a fi eliberați, au fost duși la spital, unde, în ciuda semnelor vizibile de lovituri de pe fața lor, medicul i-a întrebat ”Ai ceva pe față?” și după ce s-a întreținut amical cu polițiștii, nu a procedat la eliberarea certificatului  constatator pentru lovire.

Toate cele patru persoane supuse atrocităților Poliției au depus plângere la Asociația Drepturilor Omului, Secția Istanbul, solicitând sprijin juridic.