Zaman Romania

Atenționare de călătorie MAE: Turcia – vânt și ninsori; peste 300 de zboruri ale companiei Turkish, anulate

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Turcia, zona Edirne – Istanbul – Bursa, că autoritățile locale au avertizat în privința vântului și ninsorilor abundente, iar stratul de zăpadă va depăși zece centimetri, în unele zone.

Aceste fenomene pot îngreuna considerabil circulația aeriană, auto, navală și feroviară, se arată într-un comunicat MAE, transmis joi AGERPRES.

Având în vedere că aeroporturile Ataturk și Sabiha Gokcen din Istanbul sunt puncte importante de tranzit către alte destinații, se recomandă cetățenilor români care călătoresc din/ spre Istanbul sau doar tranzitează aeroporturile din metropolă să verifice permanent actualizările programului de zbor, foarte multe curse având întârzieri considerabile sau au fost anulate. Pentru zilele de 26 și 27 ianuarie au fost anunțate ca fiind anulate peste 338 de zboruri ale companiei aeriene Turkish, precizează sursa citată.

MAE subliniază că este recomandată obținerea de informații actualizate despre circulația din zonă, astfel încât să se poată preveni și evita evenimente nedorite (blocaje în trafic, abateri de la traseele cunoscute/ sigure, întârzieri ale curselor aeriene etc.).

Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul: +902123583541; +902123580516; +902123583537, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mgm.gov.tr, http://istanbul.mae.ro și www.mae.ro și reamintește cetățenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în App Store și Google Play), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.