Zaman Romania

Apel pentru un acord rapid privind Grecia făcut Vicepreședintele CE face

"Nu este momentul să ne întoarcem la vremurile de instabilitate financiară", Valdis Dombrovski, pentru "Welt am Sonntag".

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru Euro și Dialog Social, Valdis Dombrovskis, a făcut apel pentru un acord rapid privind programul de ajutor pentru Grecia și reformele din această țară, relatează agenția EFE.

„Nu este momentul să ne întoarcem la vremurile de instabilitate financiară”, Valdis Dombrovski, pentru „Welt am Sonntag”.

El a adăugat că „reformele au scopul de a îmbunătăți competitivitatea economiei elene și a le da grecilor speranța unui viitor mai stabil”.

La Bruxelles o reuniune între reprezentanții instituțiilor creditoare și ministrul grec de Finanțe, Euclides Tsakalotos, pentru a avansa spre un acord care să permită încheierea celei de-a doua evaluări a programului de salvare financiară a țării.

Deși la finalul reuniunii s-a vorbit despre „progrese” în negocierile de care depind noi plăți, încă nu s-a încheiat un acord și există discuții în special legate de rolul pe care îl va avea Fondul Monetar Internațional în cadrul programului.

Vicepreședintele Parlamentului European, Dimitrius Papadimoulis, a subliniat, la rândul său, în declarațiile pentru „Welt am Sonntag”‘, că nimeni nu își dorește o situație precum cea din 2015, când Grecia a fost pe punctul de a ieși din zona euro.

„Fac un apel ca toate părțile să fie realiste și să lucreze pentru un rezultat pozitiv”, a spus politicianul elen. În Guvernul elen există o „rezistență” legată în special de rolul FMI. „Dacă am fi negociat numai cu partenerii noștri europeni am fi ajuns la un acord privind revizuirea programului în decembrie”, a declarat pentru publicația germană viceministrul grec de Externe, Giorgos Katrougalos.

Germania, și în special ministrul de Finanțe, Wolfgang Schauble, consideră indispensabilă o participare a FMI în programul de ajutor pentru Grecia.