Zaman Romania

AGENȚIA DE EVALUARE FITCH RETROGRADEAZĂ DRAMATIC BĂNCILE TURCEȘTI

Ministrul turc dând asigurări investitorilor străini și subliniind că Turcia nu are nevoie de ajutorul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru a ieşi ”şi mai puternică” din criza monetară care o afectează

Agenţiile internaţionale de rating au făcut eforturi intense pentru a crea o imagine negativă băncilor turceşti, a declarat vineri ministrul turc al Finanţelor, Berat Albayrak, adăugând că Guvernul de la Ankara îşi va susţine instituţiile financiare, transmite Reuters.

De asemenea, Albayrak a anunţat că Turcia va continua să ia măsuri pentru a-şi susţine şi a-şi proteja moneda.

„Agenţiile de rating au luat la ţintă băncile noastre, însă noi ne vom sprijini băncile indiferent de ce fac agenţiile de rating”, a spus Berat Albayrak la un forum dedicat IMM-urilor.

Aceste declaraţii vin după ce agenţia de evaluare Fitch, care în ultima lună a retrogradat calificativele pentru 24 de bănci turceşti, a avertizat că deprecierea lirei a crescut riscurile şi ar putea duce la noi retrogradări de rating. De asemenea, săptămâna aceasta, o altă mare agenţie de rating, Moody’s a coborât calificativele pentru 20 de instituţii financiare din Turcia, citând riscul crescut de deteriorare a finanţării.

Berat Albayrak este nu doar ministru ci şi ginerele lui Erdogan,

Lira turcească a pierdut aproximativ 40% din valoare în raport cu dolarul de la începutul acestui an, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra economiei, al apelurilor sale repetate pentru dobânzi mai mici şi al înrăutăţirii relaţiilor cu SUA.

Berat Albayrak, care este şi ginerele lui Erdogan, a spus că Guvernul va continua să ia măsuri pentru a proteja valoare lirei „împotriva tuturor atacurilor care au început în luna iulie şi au atins vârful în august”. „Ştim ce măsuri trebuie adoptate. Nimeni nu are îndoieli cu privire la instaurarea unei economii turceşti solide în perioada următoare”, a spus Albayrak.

Analiştii atrag de mai multe luni atenţia asupra riscurilor la adresa economiei turceşti, confruntată cu o inflaţie de două cifre şi un deficit mare de cont curent în pofida unei creşteri economice solide. În luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Turcia a atins 15,39%, cel mai ridicat nivel înregistrat după 2003