Zaman Romania

Adunaţii Copăceni : Balcaniada Ecvestră

Președintele Federațiilor Țărilor Balcanice, Kroum Rachkov, a fost încântat de felul în care țara noastră a organizat Finala Campionatului Balcanic de Sărituri peste Obstacole. Acesta a adresat o scrisoare Federației Ecvestre Române prin care și-a manifestat admirația față de eveniment. Balcaniada Ecvestră a avut loc în perioada 1-4 septembrie, la Adunații Copăceni, și a avut o participare record în istoria competiției. Evenimentul a fost organizat de țara noastră după 20 de ani de absență.

Valoarea cailor prezenţi la Balcaniadă este estimată la peste 50 de milioane de euro. Cel mai scump exemplar este evaluat la două milioane de euro şi aparţine unui sportiv din Turcia.

 

‘În numele Federațiilor Țărilor Balcanice participante la Balcaniada de Sărituri peste Obstacole, care a avut loc la Adunații Copăceni, în perioada 1-4 septembrie, și al meu, ca președinte BEC, aș vrea să împărtășesc impresiile minunate cu care am rămas în urma organizării și desfășurării Campionatului Balcanic. Așa cum am mai spus în repetate rânduri, suntem foarte bucuroși că, după 16 ani de absență, Federația Ecvestră Română este pe deplin membră a familiei balcanice și organizează Balcaniada la cele mai înalte standarde.

Feedback-ul nostru nu se referă doar la organizarea în sine ci și la acomodarea cailor, manejul de încălzire și de concurs, gardurile, tribuna VIP și așa mai departe. Sper că sub conducerea dumneavoastră, cu sprijinul Secretarului General Claudiu Seliștean și a membrilor Consiliului de Administrație, să continuați treaba excelentă pe care o faceți. De asemenea, aș vrea să menționez și rezultatele bune pe care le-au obținut călăreții și caii din România, la toate nivelele. Aceste rezultate se datorează noii strategii abordate de Federația Ecvestră Română. Mulțumesc încă o dată și vă doresc mult succes!’, a precizat Kroum Rachkov, președintele Federațiilor Țărilor Balcanice, într-o scrisoare adresată Federației Ecvestre Române.

Federația Ecvestră Română este pe deplin membră a familiei balcanice și organizează Balcaniada la cele mai înalte standarde.

 

‘Mă bucur că tribunele au fost pline și că spectatorii s-au simți bine în fiecare zi de competiție. Am primit un feedback extraordinar. Rezultatele foarte bune obținute de sportivii noștri și reacția țărilor balcanice au încununat eforturile noastre de organizare a evenimentului. Balcaniada de Sărituri peste Obstacole este momentul zero al relansării sportului ecvestru și trebuie să depunem cu toții eforturi pentru a menține și crește acest trend’, a declarat Vlad Bontea, președintele Federației Ecvestre Române.

    Țara noastră a câștigat șapte medalii la Balcaniada Ecvestră: trei de aur, trei de argint și una de bronz. României i-a mai fost atribuită o medalie de aur după descalificarea macedoneanului Luca Zaloznika. Astfel, Ionel Bucur a devenit campion balcanic la individual. În clasamentul pe națiuni, ne aflăm pe locul 3.

Cele mai multe medalii au fost câștigate de Turcia, cu zece medalii: patru de aur, două de argint și patru de bronz. Locul al doilea este ocupat de Grecia, cu opt medalii: două de aur, trei de argint și trei de bronz.

 

Balcaniada de Sărituri peste Obstacole este cea mai mare competiție sportivă internațională organizată anul acesta de România. Țara noastră a atins un record absolut în istoria de 48 de ani a competiției în privința sportivilor și cailor înscriși în concurs. 258 de cai și 250 de sportivi din 8 țări s-au înscris la Balcaniadă.fer.org.ro