Zaman Romania

Administrația Trump va continua parteneriatul strategic cu România

De parcă s-ar fi făcut ecoul numeroaselor întrebări pe care şi le punea societatea românească mai cu seamă prin segmentul reprezentat de comentatorii numeroaselor mese rotunde şi dezbatero ale televiziunilor româneşti, câşiva reprezentanţi ai oficialităţii americane au precizat de curând că relaţia americano română rămâne neschimbată şi în lumina instalării noii administraţii .

Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele părți ale eșichierului politic american, statul român are un rol cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice, iar președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice cu Bucureștiul, au afirmat mai mulți oficiali americani prezenți la evenimentele organizate de Ambasada României la Washington cu ocazia Zilei Naționale a României.

Oficiali republicani ne transmit mesajul

Congresmanul republican Jason Chaffetz, presedintele Comitetului pentru Control și Reformă Guvernamentală, a apreciat legăturile puternice militare și economice pe care Statele Unite le are cu România, evocând recenta vizită pe care a efectuat-o la București. „Relația cu România este una foarte importantă pentru ambele parți ale eșichierului politic american, fiind susținută în mod bipartizan”, a afirmat congresmanul republican Jason Chaffetz . La rândul sau, congresmanul republican Robert Aderholt, membru în Grupul de prieteni ai României din Congresul SUA și în Comitetul pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), a apreciat puternicele legături bilaterale existente între România și Statele Unite ale Americii și a spus că ele vor continua în noua administrație care va prelua Casa Albă la 20 ianuarie 2017.

„Președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice. Am avut o relație puternica și sunt convins că în viitor vom avea legături bilaterale și mai puternice”, a afirmat Aderholt.

Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea și conformitatea armamentelor, fost negociator al Acordului dintre România si Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, a evocat noile provocări de securitate la adresa NATO, precum amenințările balistice. În acest context, Frank Rose a subliniat rolul cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice pe care îl are sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice instalat la Deveselu.

 

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior

Mesajul Ambasadorului român la Washington

În discursul sau, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior a subliniat că 1 decembrie este o zi în care ne arătăm recunoștința față cei care au menținut națiunea noastră puternică în vremuri dificile ale istoriei, față de cei care au făcut ca, de la o generație la alta, valorile noastre, conștiința națională, credințele noastre să ramână neschimbate și să supraviețuiască în momentele cele mai grele de război și represiune. Ambasadorul României a amintit ca în iarna anului 1918, românii care trăiau în Transilvania au transmis lumii, în mod democratic, o declarație istorică, alegând unirea cu România, îndeplinind astfel o dorință de a aparține unui singur stat național român și de a se elibera de o administrație maghiara care s-a dovedit incapabilă să răspundă așteptărilor legitime și democratice ale cetățenilor. George Cristian Maior a vorbit despre relația de parteneriat puternică dintre România și Statele Unite ale Americii. „Tocmai speranța desăvârșirii statului nostru modern s-a inspirat din principiile și idealurile wilsoniene stabilite la începutul secolului XX. Iar datorită parteneriatului nostru strategic, România celebrează astăzi democrația, toleranta, respectul față de vecini și moștenirea noastră diversă care constituie reperele noastre morale. România sarbătorește astăzi succesul său ca o națiune unită, un aliat puternic al NATO și un membru important al Uniunii Europene aflat pe un drum care va duce spre mai multă prosperitate”, a afirmat Maior. Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, a evocat, la rândul sau, actualitatea viziunii și principiilor cuprinse în Declarația de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.