Zaman Romania

Activitate seismică intensă în Italia. Cutremur, azi

Circa 20 de replici s-au produs sâmbătă în centrul Italiei, la câteva zile de la seria de seisme puternice care au trezit teama în rândul locuitorilor din această regiune privind posibilitatea producerii unui seism de amploarea celui din luna august care s-a soldat cu aproape 300 de victime, scrie sâmbătă agenția DPA. Replicile au început la miezul nopții de vineri spre sâmbătă și au continuat pe parcursul zilei de sâmbătă, potrivit agenției de știri Ansa care citează Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV).

Circa 4.000 de oameni sunt fără adăpost pentru a treia noapte consecutivă după seismele de miercuri care au avut magnitudini în jurul valorilor 5,4 – 5,9. Localnicii au căutat adăpost în sălile de sport, hoteluri sau au dormit în compartimentele de tren, potrivit Ansa.

Potrivit experților, replicile seismelor de miercuri ar putea dura câteva săptămâni și chiar luni, conform agenției France Presse. Seismele de miercuri, care au fost simțite la Roma și la sute de kilometri distanță, au avut epicentrele la circa 30 de kilometri nord de Amatrice, locul unde s-a produs la 24 august cutremurul cu magnitudinea 6, în urma căruia au murit 298 de persoane.

Duminică 30 octombrie 2016. Catedrala din Norcia, distrusă

Un seism puternic a zguduit la 30 octombrie 2016 Italia. Cutremurul a avut o magnitudine de 6,5 pe scara Richter și a avut epicentrul la sud-est de orașul Perugia, potrivit Institutului de Cercetare Helmholtz din Potsdam, Germania, informează DPA. Potrivit AFP, cutremurul a fost resimțit la Roma.guduit duminică dimineața centrul Italiei, informează agențiile de presă internaționale.

Potrivit AFP, cutremurul a fost resimțit la Roma

„Primarul din Usita vorbeşte despre  un dezastru care s-a produs şi spune  că a a văzut infernul. “S-a prăbuşit totul, văd coloane de fum, este un dezastru, un dezastru. Dormeam în maşină, am văzut infernul”, a spus edilul Marco Rinaldi.“Sunt multe prăbuşite, sperăm că nu este nimeni sub dărâmături:, a spus primarul din Acquasanta Terme, Sante Stangoni.

 

Institutul american de geologie informează că seismul a avut o magnitudine de 6,6 grade și a fost resimțit în jurul orei 07:40 (06:40 GMT) la Roma, unde pereții clădirilor s-au zguduit timp de mai multe secunde.  Institutului de Cercetare Helmholtz din Potsdam, Germania, informa că seismul a avut o magnitudine de 6,5 pe scara Richter și a avut epicentrul la sud-est de orașul Perugia.

Acest nou seism al cărui epicentru este situat în centrul Italiei, la șase kilometri la nordul de micul oraș Norcia, din provincia Perugia, survine la câteva zile după alte două cutremure cu magnitudinea de 5,6 și 6,1 grade care s-au produs în centrul Italiei.

Reamintim că un prim seism în această regiune s-a soldat cu aproape 300 de morți în 24 august.