Zaman Romania

ACORD DE GUVERNARE ÎN GERMANİA

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condusă de cancelarul Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat german (SPD) au ajuns la un acord oficial pentru a forma o nouă coaliţie guvernamentală, afirmă surse din interiorul celor două partide citate de Deutsche Welle.

Cancelarul conservator german Angela Merkel a avut dreptate când a avertizat, înainte de lansarea negocierilor cu social-democraţii pentru un nou guvern de „mare coaliţie”, că va fi nevoie de „compromisuri dureroase” de ambele părţi, notează joi dpa, care sintetizează ce au câştigat şi ce au pierdut partidele implicate în negocieri prin acordul de coaliţie anunţat în ajun.

Partidul Social Democrat (SPD):
– Câştiguri: Acordul de coaliţie poartă marca SPD în numeroase aspecte, de la declaraţiile optimiste despre Europa până la planurile de investiţii ale viitorului guvern federal şi creşterea cheltuielilor pentru educaţie. De asemenea, SPD a reuşit să obţină în total şase portofolii ale noului cabinet, inclusiv posturi cheie cum sunt finanţele, politica externă şi munca şi asigurările sociale. Rămâne însă de văzut dacă aceasta va fi suficient pentru ca membrii SPD să aprobe acordul de coaliţie în cadrul consultării care va urma.

– Pierderi: SPD a trebuit să dea înapoi în trei aspecte fundamentale în legătură cu care spera să-şi impună poziţia. Mai întâi, nu se va renunţa la contractele de muncă pe durată determinată, ci acestea vor fi doar limitate. În al doilea rând, nu se vorbeşte clar de renunţarea la actualul sistem de asigurări medicale bazat pe doi piloni, public şi privat, urmând să se elaboreze propuneri pentru un cadru tarifar comun. În al treilea rând, nu s-au înregistrat progresele dorite de social-democraţi în ce priveşte reîntregirea familiilor refugiaţilor.

Uniunea Creştin-Democrată (CDU)
– Câştiguri: În primul şi-n primul rând, faptul că partidul Angelei Merkel poate forma din nou o coaliţie. Apoi, deşi acordul stabileşte că va exista o pensie minimă, nivelul acesteia nu va fi atât de îndepărtat cum dorea SPD de cel stipulat în planurile anterioare în acest sens. Urmează să fie creată o comisie pentru pensii, idee susţinută de mai multe luni de CDU. Un alt punct în care se vede semnătura CDU: angajamentul faţă de un buget echilibrat.

– Pierderi: CDU a trebuit să sacrifice multe în ce priveşte atribuirea portofoliilor din cabinet, pierzând două ministere cheie, de interne şi finanţe, deşi l-a obţinut pe cel al economiei.

Uniunea Creştin-Socială (CSU)
– Câştiguri: Liderul filialei bavareze a CDU, Horst Seehofer, a câştigat titlul de „Dl Limită Superioară”, cu referire la solicitarea CSU de a restrânge primirea migranţilor şi a reuşit să determine CDU să accepte un compromis în acest sens. A fost de asemenea acceptată – deşi într-o formă redusă – o revendicare cheie a CSU, aceea de a majora „pensiile mamelor” – acele femei care nu au putut lucra şi urmează să aibă pensii mai mici. Mai mult, CSU îşi va păstra cele trei posturi ministeriale de mai mică importanţă, în timp ce Seehofer va obţine o poziţie „super-ministerială”, combinând portofoliile de interne, construcţii şi securitate internă.

– Pierderi: CSU a fost nevoită să dea înapoi considerabil de la solicitarea sa iniţială privind impunerea unei limite superioare pentru refugiaţi, iar alte lucruri cum ar fi un referendum naţional pentru care insista CSU nu se regăsesc în proiectul acordului.