Treisprezece militari turci au murit miercuri într-un accident de elicopter în provincia Sirnak din sud-estul Turciei, informează DPA.
Potrivit comandamentului armatei, un elicopter militar Cougar s-a ciocnit de o linie de înaltă tensiune la câteva minute de la decolare. Toți militarii aflați la bord și-au pierdut viața. Ancheta asupra incidentului este în curs, a precizat sursa citată.
În aprilie, un elicopter de poliție cu 12 persoane la bord s-a prăbușit în estul Turciei. Accidentul respectiv a fost pus pe seama vremii nefavorabile, reamintește DPA, care adaugă că sud-estul Turciei este scena unor confruntări violente între forțele de securitate și kurzi din iulie 2015, când s-a întrerupt procesul de pace între Partidul Muncitorilor din Kurdistan și autoritățile de la Ankara. Potrivit Grupului Internațional de Criză, în conflict și-au pierdut viața cel puțin 2844 de oameni — soldați, militanți și civili. Sute de mii de oameni s-au refugiat din regiunea cu populație majoritar kurdă. (Sursa: Agerpres)