Zaman Romania

”Accesibilitate pentru toţi” – tema Zilei Mondiale a Turismului, marcată în 27 septembrie

Turism accesibil pentru toţi înseamnă crearea unui mediu propice pentru toată lumea, fie dacă călătorim, fie dacă stăm acasă. Cu mai mult de 1.2 miliarde de oameni care călătoresc în străinătate, în 2015, turismul a generat venituri de 1.5 miliarde de dolari şi a devenit un sector economic puternic, un paşaport către prosperitate şi pace şi o forţă transformatoare care îmbunătăţeşte viaţa a multor milioane de persoane.Celebrarea Zilei mondiale a turismului a fost stabilită, în cadrul sesiunii Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului, din septembrie 1979, de la Torremolinos, din Spania, pentru 27 septembrie, când se aniversează și adoptarea statutului Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO) (1970).

 

Ziua mondială a turismului a fost sărbătorită prima oară în întreaga lume în 1980. UNWTO a dorit ca prin organizarea diferitelor evenimente cu acest prilej să atragă atenția opiniei publice asupra importanței de ordin social, cultural, politic și economic al turismului.

Reprezentanții UNWTO stabilesc o temă anuală de dezbatere și o țară gazdă în fiecare an, punând în prim-plan probleme de actualitate.

 Tema propusă pentru 2016 este „Turismul pentru toți!” („Tourism4all! — promoting universal accessibility”), iar orașul și țara gazdă — Bangkok, Thailanda, se menționează pe site-ul wtd.unwto.org.

Turismul accesibil se referă la crearea modalităților de satisfacere a nevoilor celor care călătoresc sau sunt acasă. „Din cauza unui handicap, chiar și temporar, ori familiile cu copii mici, sau persoanele vârstnice, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, cu toții beneficiem de accesibilitate universală în turism”, se precizează pe wtd.unwto.org.

În mesajul de Ziua Mondială a Turismului, secretarul general UNWTO, Taleb Rifai, a menționat că turismul a cunoscut o revoluție în ultimii 50 de ani și că, în 1950, existau 25 de milioane de turiști în lume, iar în prezent există aproximativ 1,2 miliarde de oameni care călătoresc în lume.

 

 „Când călătorim, întâlnim oameni noi, locuri noi, idei noi. De multe ori, percepția noastră asupra lumii se schimbă (…). Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că pentru multe persoane o călătorie în scop turistic poate fi un proces destul de dificil. Se estimează că 15% din populația lumii trăiește cu o anumită formă de dizabilitate, reprezentând un miliard de oameni din întreaga lume în imposibilitatea de a se bucura de privilegiul de a cunoaște alte culturi, noi experiențe și de a explora noi puncte de interes”, spune secretarul general UNWTO, Taleb Rifai.

 Potrivit acestuia, accesibilitatea ar trebui să fie în centrul politicilor de turism și a strategiilor de afaceri, nu numai ca drepturi ale omului, ci și ca o oportunități.

 „Toți cetățenii lumii au dreptul de a experimenta incredibila diversitate pe care planeta o are de oferit”, a mai declarat Taleb Rifai.www.un.org/