Zaman Romania

70 de ani de la înfiinţarea Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”

Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”, de la a cărui înființare se împlinesc 70 de ani, demonstrează că România are un loc relevant pe harta europeană a cercetării, a transmis, marți, președintele Klaus Iohannis.

„Institutul este un exemplu de urmat în ceea ce privește aducerea cercetării medicale din România mai aproape de structurile de cercetare consacrate la nivel european, contribuind la valorificarea potențialului în domeniul cercetării medicale și la creșterea competitivității științei românești. Alături de rezultatele obținute în cercetare, este de apreciat faptul că acestea sunt transpuse în practică, la cel mai înalt nivel, în cadrul unor secții unice în profilul specialității — de la secția de chirurgie endocrină la cea de terapie nucleară sau secția de endocrino-pediatrie. (…)

 „România are un potențial extraordinar de creștere și dezvoltare, iar exemplul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” demonstrează faptul că avem un loc relevant pe harta europeană a cercetării, pe care îl putem consolida în viitor”,(din mesajul transmis de şeful statului).

 

Iohannis felicită echipa Institutului atât pentru „profesionalismul din activitatea de zi cu zi în interacțiunea cu pacienții, cât și pentru activitatea de cercetare și contribuția la dezvoltarea domeniului prin proiectele derulate, prin formarea de specialiști de profil, precum și prin investițiile realizate în infrastructura de cercetare”.

„Viziunea asumată a Institutului, sănătatea și bunăstarea populației, constituie resursa fundamentală de afirmare a capitalului uman, este o viziune care stabilește un standard de excelență onorat cu succes pe parcursul acestor 70 de ani de existență”, afirmă președintele Iohannis.

„Inițiativele și investițiile realizate de către Institut de-a lungul anilor contribuie la creșterea atractivității științei pentru tineri și la creșterea apetitului pentru inovare. Dincolo de beneficiile directe care derivă din investițiile în cercetare și dezvoltare, astfel de inițiative vin și în întâmpinarea cercetătorilor români care se specializează în afara țării și oferă o alternativă celor care doresc să urmeze o carieră în domeniu în România”.