În ultimele minute ale primei reprize, unul dintre jucători a văzut cartonaşul roşu, în urma unei intervenţii dure. Coechipierii săi au protestat vehement, cerând retragerea cartonaşului roşu. De cealaltă parte, jucătorii echipei adverse s-au arătat nemulţumiţi de intervenţia dură asupra colegului lor. De la vorbe la pumni drumul a fost scurt, meciul fiind oprit după ce s-a transformat într-o bătaie generalizată. Arbitrul a arătat de 15 ori cartonaşul roşu, de şapte ori pentru jucătorii unei echipe şi de opt ori pentru ceilalţi.